Stațiunile din sudul litoralului încep să prindă contur. Un nou complex va fi ridicat de un investitor chinez

×
Publicitate

În sudul litoralului, pe terenuri pline acum de gunoaie, am putea vedea unele dintre cele mai înalte hoteluri de la malul mării, de peste nouă etaje.

Investițiile în infrastructură de zeci de milioane de euro, din bani europeni, au atras companii din întreaga lume. De exemplu, o firmă din China construiește deja al doilea complex. Și investitori din România vor să cumpere ori să ridice noi construcții în stațiuni uitate până acum de turiști.

Un nou complex pe care un investitor chinez vrea sa-l ridice in sudul litoralului. Este a doua investiție făcută în această zonă și până acum au fost cheltuiți 40 de milioane de euro.

Proiectul este în stațiunea Saturn, considerată până nu demult Cenușăreasa litoralului românesc, din pricina clădirilor vechi, abandonate pe câmpuri pline de gunoaie. Huang Meng este administratorul unei firme din China care a crezut în potențialul locului.

Huang Meng, reprezentantul unui investitor chinez: "Acest bloc are 85 de apartamente și toate sunt vândute. Am avut oameni care au cumpărat câte 3-4 apartamente."

Primele două hoteluri vechi au fost cumpărate în Saturn, încă în 2016. După renovarea lor, chinezii ridică acum un bloc cu 259 de apartamente de vacanță, o investiție de peste 10 milioane de euro.

Huang Meng, reprezentantul unui investitor chinez: "În urmă cu doi ani, aici, drumul era teribil, acum uitați-vă, străzile arată foarte bine. Conform strategiei chineze, pentru o bună dezvoltare a unui oraș, în primul rând, investești în infrastructură. Și investitorii vor veni."

Liliana Ciobanu deține un hotel în Saturn și, de fiecare dată când începea sezonul turistic, se temea că va fi și ultimul. Recenziile despre stațiune erau îngrozitoare. Acum are în plan să facă o nouă investiție în sudul litoralului.

Liliana Ciobanu, proprietar vilă în Saturn: "Noi am trecut prin situații neplăcute. Acum suntem un caz fericit. Vedem după recenziile turiștilor, stațiunea a luat o mare amploare. Vara aceasta a fost plin."

Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn și Cap Aurora sunt stațiunile construite în sudul litoralului românesc care au fost botezate astfel de Nicolae și Elena Ceaușescu în anii 1970. Odinioară vânate de turiști, au ajuns în paragină în anii 90, dar prind din nou viață după proiecte europene.

Popa Dan Ciprian, șef serviciu management proiecte: "Valoarea totală a proiectelor este de 30 milioane de euro."

Străzi reamenajate, mobilier urban modern, piste de biciclete și iluminat stradal, toate fac parte din ultima investiție în stațiunea Saturn, iar autoritățile din sudul litoralului vor să se construiască în înălțime cât se poate de mult. Urmează să aprobe clădiri mai înalte de nouă etaje.

Dragoș Angelescu, viceprimar Mangalia: "Odată cu creșterea regimului de înălțime, discutăm și despre zonă pentru spațiul verde. Nu ne dorim o aglomerare urbană, o dezvoltare haotică, ne dorim proiecte mari."

Stațiunile din sudul litoralului sunt prinse și în a doua etapă de extindere a plajelor.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Aproape 100.000 de persoane s-au vaccinat anti-Covid-19 în ultimele 24 de ore

Peste 99.000 de persoane s-au vaccinat anti-Covid-19 în ultimele 24 de ore.

Un medic cunoscut a murit la vârsta de 33 de ani. A fost găsit fără viață pe terasa unui hotel din Cluj-Napoca

Un cunoscut medic din Cluj-Napoca a fost găsit fără viață pe terasa unui hotel din oraș!

Viața din cămine s-a schimbat radical în pandemie. Ce se întâmplă cu studenții care sunt depistați cu Covid-19

Pandemia a schimbat total și atmosfera în căminele studențești, iar viața agitată dinainte, cu petreceri la ceas de seară, a fost schimbată, mai curând, cu izolarea între patru pereți.

Recomandări
Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.