Stațiuni montane aglomerate. Schiorii se distrează, dar prețurile lecțiilor și echipamentelor rămân la fel ca în plin sezon

62521964
Pro TV

A fost o zi plină la munte și urmează multe altele. Copiii intră rând pe rând în vacanța de schi, așa că părinții îi duc în stațiuni să se bucure de zăpadă și să stea cât mai multe ore la aer curat.

În Poiana Brașov, stratul de zăpadă s-a păstrat intact, iar pârtiile, fiind în cea mai bună formă din acest sezon, au fost pline.

Reporter: „Arată bine pârtiile, zăpada?”

Turist: „Astăzi, da! Pentru că a nins, bagă și artificială, s-au menținut de la frig!”

Au fost cozi imense la instalațiile de transport pe cablu.

Marius Vancea, instructor de schi: „Puțin aglomerat, se înțelege, e vacanță la copii. În rest, super, se schiază peste tot, fără gheață.”

În ciuda îmbulzelii, unii au luat chiar astăzi prima lecție de schi. O oră cu un instructor acreditat costă între 180 și 250 de lei. La asta se adaugă și costul echipamentului, care se închiriază cu maximum 150 de lei pe zi.

Tot mai mulți turiști vor să învețe să schieze

A fost o atmosferă veselă și pe pârtiile din stațiunea Păltiniș. Și aici instructorii au avut un program încărcat.

Cătălin Farcaș, instructor de schi: „Vremea ne ajută teribil. Avem posibilitatea să venim cu copiii să schieze și să-i ținem cât mai mult în aer liber.”

Pentru o tabără de cinci zile, unde intră cazarea la o pensiune, lecțiile de schi, 3 mese zilnice și transportul, un părinte plătește 2000 de lei.

În Munții Băișori din Cluj, printre copii, au fost și adulți care au încercat pentru prima dată sporturile de iarnă.

Un skipass de o zi costă 150 lei pentru adulți și 120 lei pentru copii, iar cei care nu au echipament îl pot închiria cu cel mult 60 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62521935
Proteste în Capitală. Susținătorii lui Călin Georgescu cer reluarea turului 2 și strâng semnături pentru o nouă candidatură

Susținătorii lui Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, au organizat sâmbătă două manifestații de protest în Capitală. Au cerut din nou reluarea turului 2 și au strâns semnături pentru o nouă candidatură.

62521929
Românca Ana-Maria Trăsnea luptă pentru un loc în Parlamentul Germaniei: „Trebuie să muncim pentru ca românii să aibă o voce”

Românca Ana-Maria Trăsnea candidează la alegerile federale din Germania pentru un loc în Bundestag, pe listele social-democraților. La doar 13 ani, s-a mutat din România în Berlin, unde și-a construit o carieră politică impresionantă.

62391451
Horoscop săptămâna 24 februarie – 2 martie 2025. Noi începuturi și reevaluări sub influența Lunii Noi în Pești

Săptămâna 24 februarie – 2 martie 2025 aduce evenimente astrale importante, cu impact semnificativ asupra fiecărei zodii.  

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia anunță un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni ar urma să fie vizați, spun sursele Știrilor ProTV.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.