Spectacol la Brașov. Parada Junilor s-a reluat, după doi ani de pandemie

62257151
StirilePROTV

În Duminica Tomii s-a ținut, în Brașov, una dintre cele mai animate parade ale Junilor din ultimii ani.

Peste 200 de bărbați ai cetății, pe cai superbi, împodobiți de sărbătoare, au defilat în fața a mii de oameni, bucuroși să îi revadă după doi ani de pauză. Spectaculoase sunt și ținutele tradiționale ale cetelor de Juni, dar și petrecerea de pomină, de la Pietrele lui Solomon!

Centrul orașului, până în Șchei, a fost mai animat ca niciodată! După tradiție, există junii tineri, dar și junii bătrîni, junii curcani, dorobanți sau roșiori, junii albiori sau brașovecheni, fiecare cu însemne, steag și costum aparte!

215 cai împodobiţi cu ciucuri şi panglici colorate au defilat cu mândrie prin fața a mii de oameni care i-au admirat și i-au foptografiat. Îmbrăcat în straie tradiționale, Răzvan a venit din Bistrița special pentru parada de astăzi.

Răzvan: "Este un costum de pe Valea Someșului, conține clop de păun. Ar trebui sa fie purtat de tinerii necăsătoriți. În fiecare an încercăm să venim. Caii sunt foarte frumoși, la fel și junii. E o tradiție care face cinste Brașovului".

Spectatoare Parada Junilor: "Portul lor cetele lor și obiceiul e ceva pentru noi nemaipomenit. E o bucurie mare".

Spectator Parada Junilor: "Este foarte frumos, ne place mult, suntem încântați. E prima dată când participăm".

Piața Sfatului a fost neîncăpătoare. Sentimentul de a fi din nou împreună a dus zâmbete pe chipurile tuturor!

Spectatoare Parada Junilor: "Este foarte frumos! E prima dată când participăm, ne bucurăm de vremea frumoasă. Suntem din Brăila".

Spectatoare Parada Junilor: "Foarte bine, uite așa ne mai unește după pandemie".

Așa cum cere tradiția cetele de juni s-au retras după paradă la Pietrele lui Solomon ca să petreacă, să se prindă în hore și, după tradiție, să arunce buzduganul. Cea mai ovaționată încercare a fost aruncarea în țol, a tinerilor din ceată.

 

Ziua s-a încheiat cu o petrecerea câmpenească, la care au participat cu entuziasm juni, localnici și turiști deopotrivă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62257068
Un băieţel de 4 ani Olanda a plecat cu maşina mamei lui la plimbare, în pijama şi în picioarele goale. Mamă: "E descurcăreţ"

Un băieţel de patru ani ar putea avea un viitor în Formula 1 după ce a luat maşina mamei sale la o plimbare în Olanda, relatează BBC.

62257067
Notele de plată au depășit și 100.000 de euro la Mamaia, de 1 Mai. Cât au plătit tinerii pentru o roabă de șampanie

Au curs râuri de șampanie în cluburile exclusiviste de la malul mării, iar notele de plată au fost de ordinul zecilor de mii de euro.

62238557
Un bărbat care a cumpărat mobilă la mâna a doua a găsit o sumă fabuloasă ascunsă în sertare. Ce a făcut cu banii

Un bărbat din Germania care și-a cumpărat mobilă de bucătărie la mâna a doua la prețul de 240 de euro (în jur de 1.200 lei) a găsit o sumă de 600 de ori mai mare ascunsă într-un sertar.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.