Soția nepalezului ucis după exploziile din Crevedia, declarații devastatoare. A împrumutat mii de euro ca să vină în România

×
Publicitate

Bilanțul negru a ajuns așadar la cinci. Noua victimă este un cetățean nepalez de numai 34 de ani, internat la spitalul Bagdasar.

Avea arsuri pe aproape tot corpul, iar medicilor le-a fost imposibil, să îl salveze.

Tânărul, care visa la o viață mai bună pentru cei doi copii ai săi, făcuse un împrumut la bancă pentru a ajunge în România.

Sunuwar Bhakta Bahadur a fost rănit în prima explozie. Într-o fotografie apare încercând să se îndepărteze de locul tragediei, dar după câțiva pași se prăbușește pe trotuar. Medicii au ajuns la el și i-au acordat primul ajutor. A fost inutubat la fața locului și transportat la Spitalul Bagdasar-Arseni.

Dr. Eugen Turcu, șeful secției de chirurgie plastică, Spitalul Bagdasar-Arseni: „Noi am intrat direct în sala de operație. Șansele au fost practic inexistente: peste 90% suprafața coprorală, arsuri de gradul 2B și 3, arsuri pulmonare și șoc postcombustional”.

Trebuia să lucreze într-o spălătorie de mașini

După nouă zile, bietul om s-a stins. În tot acest timp, medicii au ținut legătura cu soția lui și așa au aflat că avea acasă doi copii mici, o fetiță și un băiat.

Pentru ei venise să muncească în România. Contactată de reporterii PRO TV, soția bărbatului spune că a ajuns la noi în țară, în urmă cu cinci luni și pentru că acest lucru să fie posibil au făcut un împrumut în bancă, de câteva mii de euro. Cei doi au vorbit ultima dată chiar în ziua tragediei. Apoi, zi de zi, ea a tot sperat într-o minune.

Devastată de durere, femeia nici nu mai poate vorbi. O rudă ne-a explicat că familia știa că în România tânărul trebuia să lucreze într-o spălătorie de mașini, dar a ajuns până la urmă la stația GPL.

Bărbatul era angajat al firmei Flagas SRL și, conform procurorului general, în acte figura ca angajat la alte puncte de lucru decât cel în care se afla.

Repatrierea lui, în sicriu, poate costa în jur de 4.500 de euro.

Un al doilea nepalez rănit, spitalizat în Germania

Romulus Badea, vicepreședinte Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă: „În general muncitorii străini vin în România ca să câștige banii și nu au aceste sume. Și atunci singurele soluții practice sunt ca angajatorul sau ca agenția de recrutare să suporte separat sau împreună acest cost. Economic are mai multă logică să plătești prețul repatrierii atunci când apar evenimente decât să plătești lunar o sumă pentru o astfel de asigurare. Companiile de asigurări în România cel puțin nu au produse competitive pe această zonă”.

Un al doilea nepalez rănit la Crevedia a fost transferat în străinătate și este îngrijit acum de medicii din Lubeck, Germania. Acesta are 40 de ani și are arsuri pe mai mult de 30% din suprafața corpului. Este intubat și ventilat mecanic.

În spitale mai sunt acum 23 de răniți. 11 în cele din București, ceilalți în străinătate. Medici au externat 30 de pacienți, însă unii dintre ei vin în fiecare zi în unitățile sanitare pentru schimbarea bandajelor.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Cod galben de vânt puternic în România. Vremea rea a făcut ravagii în Capitală

Este cod galben de vânt puternic în sud estul României, marți seară, iar Bucureștiul nu a scapăt de probleme.  

Expert antidrog, despre accidentul mortal din Popești-Leordeni provocat de un fost polițist: „Este un speedbowl clasic”

Apar date noi în cazul fostului polițist care a accidentat mortal o femeie din Popești-Leordeni, chiar de ziua ei.  

Cine este polițistul din Caracal care a spulberat cu mașina o femeie. Ce substanțe ar fi consumat înainte de accident

Un polițist de 21 de ani aflat în timpul liber a rănit o femeie din Caracal, după ce, drogat și băut, a condus o mașină puternică.  

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.