Șosea nouă în Prahova, care dă într-un lan de porumb. Explicația primarului: "Scurtează traseul"

×
Publicitate

Un adevărat miracol s-a petrecut la Brazi, în Prahova. Locuitorii s-au trezit peste noapte cu o șosea nou-nouță, turnată într-un lan de porumb.

Sunt trei kilometri de asfalt impecabil, cu marcaje corespunzătoare, care duc direct în păpușoi.

Edilii susțin că asfaltul turnat peste un fost drum agricol îi ajută pe oameni să ajungă mai repede pe centura Ploieștiului.

Leonaș Radu, primar: „Avem 3 straturi de asfalt, unul de 8 cm, unul de 6 cm și cel de uzură de 4 cm.”

Până de curând, pe aici treceau țăranii care își mânau animalele sau cărau recolta cu cărutele. Acum, asfaltul de pe cei 3 kilometri este proiectat să reziste chiar traficului de mare tonaj.

Din loc în loc, apar intersecții semnalizate ca la carte, care duc însă spre nicăieri.

Localnic: „De fapt sunt decât niște intrări făcute din câte am văzut, doi trei metri, probabil să nu deterioreze cu utilajele agricole intrarea în șosea. Are și indicator de stop... Asta nu am observat....”

Edilii susțin că șoseaua agricolă le este de folos locuitorilor satului Bătești, care scurtează astfel cu 8 kilometri drumul spre Ploiești.

Leonaș Radu, primar: „La momentul actual scurtează foarte mult traseul, erau nevoiți să o ia prin satul Batesti și apoi să ajungă în Brazii de Sus, Brazii de Jos ca să ajungă la DN și în felul acesta scurtează foarte mult ca timp.”

Deocamdată, prea puțini localnicii folosesc scurtătura asfaltată când merg cu mașina. Trec mai ales căruțe și cirezi de vite. Chiar și așa, locuitorii din comunele învecinate se uită cu invidie la asfaltul dintre tarlale.

Drumul a costat 4 milioane de lei. Nu este o problemă pentru primăria din Brazi, care are un buget anual de 6 milioane de euro. Edilii vor acum să pună și camere de supraveghere pe toată lungimea șoselei, în caz că localnicii devn brusc vitezomani.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62144841
Două fete infectate cu coronavirus au fugit dintr-un centru pentru minori din Iași
Este ancheta epidemiologică în județul Iași, după câteva episoade ireale, având drept protagoniști...minori. Două copile, bolnave de COVID-19, au fugit dintr-un centru de plasament.
62144840
Accident pe Autostrada Transilvania: o mașină a intrat violent într-un utilaj de 18 tone
Momente de cumpănă pentru o familie din Mureș, care mergea în concediu.
62144838
Locuitorii unei străzi din Craiova, blocați în curți de un şantier. Nici Salvarea nu poate ajunge la ei
Situație inedită într-un cartier din Craiova. Zeci de familii nu mai pot ieși cu mașina din curte din cauza unor șanțuri săpate de o firmă pentru sistemul de canalizare.