Sorin Ovidiu Vintu l-a pus pe Nicolae Popa sa delapideze de la FNI peste 13,7 milioane de lei
Sorin Ovidiu Vintu l-a pus pe Nicolae Popa, inainte de prabusirea FNI, sa delapideze din patrimoniul Fondului peste 13,7 milioane de lei, bani pe care i-a folosit pentru a cumpara imobile si pentru firmele sale, apoi a ascuns sumele obtinute.
Procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au finalizat cercetarile si au dispus, prin rechizitoriu, punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a lui Sorin Ovidiu Vintu - aflat in prezent in executarea unei pedepse privative de libertate intr-o alta cauza - pentru spalare de bani (doua fapte) si instigare la delapidare.
Cercetarile in acest dosar au fost facute dupa ce, in august 2011, prin ordonanta emisa de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, au fost infirmate solutiile de neurmarire date in dosarele privind devalizarea Fondului National de Investitii (FNI), Bancii Agricole, Bancii de Investitii si Dezvoltare si Bancii Romane de Scont, fiind dispusa continuarea cercetarilor in cadrul aceleiasi cauze, intr-o abordare unitara.
In mai 2012, procurorii Parchetului instantei supreme au inceput urmarirea penala fata de Sorin Ovidiu Vintu in dosarul privind prabusirea Fondului National de Investitii, fiind acuzat de spaare de bani si instigare la delapidare.
Potrivit probelor administrate in acest dosar, in perioada premergatoare prabusirii Fondului National de Investitii, respectiv decembrie 1999 - martie 2000, Sorin Ovidiu Vintu l-a determinat pe Nicolae Popa, care avea calitatea de presedinte-director general la SC Gelsor SA si director executiv la SC Sov Invest SA, sa delapideze din patrimoniul FNI sumele de 11.228.931,65 lei (112.289.316.546 lei vechi) si diferenta de 2.511.431 lei (25.114.313.560 lei vechi), rezultata din cresterea in timp, nereala, a valorii unitatii de fond, ceea ce intruneste elementele constitutive ale instigarii la delapidare.
"Inculpatul Vintu Sorin Ovidiu a actionat cu intentie directa calificata prin scop, sumele de bani delapidate fiind folosite in interesul sau, intentia acestuia rezultand din derularea temporala a faptelor, dar si din actiunile sale", potrivit procurorilor Parchetului instantei supreme.
Astfel, dupa ce la 10 decembrie 1999 in carnetul de investitor al lui Nicolae Popa au fost subscrise 1.758.461 de unitati de fond pentru o suma de 117.289.348.700 lei vechi (ROL), corespunzatoare unei valori a unitatii de fond de 66.700 lei vechi pe unitate de fond, in contul acestor subscrieri s-a depus in numerar suma de 5.000.032.100 ROL, echivalentul a 74.963 unitati de fond.
Restul de subscrieri, in numar de 1.683.498 de unitati de fond, in suma de 112.289.316.546 ROL, nu se regasesc ca fiind incasate, au precizat procurorii. Sumele de bani rascumparate de pe carnetul de investitor al lui Nicolae Popa au fost utilizate in intregime de catre Sorin Ovidiu Vintu pentru achizitionare de imobile, retrageri de numerar sau pentru activitatile curente ale societatilor aflate in coordonarea sa, desi acesta cunostea faptul ca nu a subscris sumele necesare pe acest carnet in vederea rascumpararii, mai scriu procurorii.
Totodata, probele administrate au evidentiat ca in 16 decembrie 1999 au fost rascumparate 108.585 unitati de fond, in valoare de 7.400.067.750 ROL, contravaloarea acestora fiind virata in contul lui Sorin Ovidiu Vintu. In aceiasi zi, din contul lui Vintu s-au facut doua plati, de 6.000.000.000 ROL, respectiv 1.343.775.000 ROL.
In 22 decembrie 1999 au fost rascumparate 146.735 de unitati de fond, in valoare de 9.999.990.250 ROL, contravaloarea acestora fiind virata in contul deschis la Pater SA pe numele lui Vintu, valoarea fiind de 10.000.000.000 ROL. In aceeasi zi au fost rascumparate 40.352 de unitati de fond, in valoare de 2.749.988.800 ROL, contravaloarea acestora fiind virata in contul deschis la Pater SA pe numele lui Vintu.
Procurorii mai arata ca in 1 februarie 2000 au fost rascumparate 260.545 de unitati de fond, in valoare de 20.004.645.100 ROL, contravaloarea acestora fiind virata in contul 2511.R.ROL.224 deschis la BRS-SMB pe numele SC Gelsor SA, actionar majoritar al societatii la acea data fiind Sorin Ovidiu Vintu, care detinea 93%. In aceiasi zi, din acest cont a fost facut un virament de aceeasi valoare in contul lui Vintu, deschis la aceeasi banca. In 2 februarie 2000 au fost rascumparate 260.425 de unitati de fond, in valoare de 19.995.431.500 ROL, contravaloarea acestora fiind virata in contul deschis la BRS-SMB pe numele Gelsor SA.
In 24 februarie 2000 au fost rascumparate 795.205 unitati de fond, in valoare de 65.000.056.700 ROL, contravaloarea acestora fiind virata in contul deschis la BRS-SMB pe numele lui Vintu. In 1 martie 2000 au fost rascumparate 603.545 de unitati de fond, in valoare de 50.377.901.150 ROL, contravaloarea acestora fiind virata in contul deschis la BRS-SMB pe numele Gelsor SA. In 3 martie 2000 au fost rascumparate 599.943 de unitati de fond, in valoare de 50.077.242.210 ROL, contravaloarea acestora fiind virata in contul deschis la BRS-SMB pe numele Gelsor SA, au precizat procurorii. "In data de 16.03.2000, Popa Nicolae a rascumparat de pe carnetul nr.40.102.000486 unitati de fond F.N.I. in valoare de 10.019.019.750 ROL, din care 10.000.086.622 ROL au fost virati de catre SOV INVEST-F.N.I. in contul lui Vintu Sorin Ovidiu deschis la B.R.S. In data de 28.03.2000 se rascumpara un numar de 110.559 unitati de fond, in valoare de 10.022.173.350 ROL, contravaloarea acestora fiind virata in contul deschis la BRS-SMB pe numele lui Vintu Sorin Ovidiu.
In data de 29.03.2000 se rascumpara un numar de 22.101 unitati de fond, in valoare de 2.003.455.650 ROL contravaloarea acestora fiind virata in contul deschis la BCR sector 5 pe numele lui Vintu Sorin Ovidiu", au precizat procurorii Parchetului instantei supreme. Pe de alta parte, pentru o perioada de timp, prin actiunile sale comise dupa prabusirea Fondului National de Investitii, respectiv pana in luna aprilie 2003, Vintu a tainuit sumele de bani delapidate de Nicolae Popa, pentru ca apoi sa-l favorizeze, desi cunostea faptul ca acesta fusese condamnat la inchisoare.
"Analiza coroborata a probelor demonstreaza insa ca inculpatul Vintu Sorin Ovidiu a cunoscut in permanenta despre comiterea faptelor de delapidare de catre condamnatul Popa Nicolae si a actionat cu intentie directa pentru a putea beneficia in mod concret de sumele de bani provenite din savarsirea acestei infractiuni, pentru ca apoi, prin multiple operatiuni economice si juridice, sa ascunda banii astfel obtinuti", mai arata procurorii. De asemenea, din luna aprilie 2003 si pana in prezent, cunoscand ca suma de 23.572.104 ROL, echivalentul a 6.765.234 de dolari la data prabusirii Fondului National de Investitii provine din inselaciune comisa in frauda investitorilor la FNI, a dobandit, detinut si folosit bunuri imobile, fapta ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii de spalare a banilor, au mai precizat procurorii.
Suma de 7.289.406 de dolari, stabilita la data prabusirii FNI, supusa procesului de spalare a banilor urmeaza sa fie confiscata de la Sorin Ovidiu Vintu. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucuresti. Recent, Sorin Ovidiu Vintu a fost trimis in judecata de procurorii Paechetului instantei supreme intr-un alt dosar, alaturi de Liviu Luca, Octavian Turcan si fostii directori Petromservice Gheorghe Supeala si Zizi Anagnostopol, pentru spalare de bani si delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro. Sorin Ovidiu Vintu este incarcerat ca urmare a unei condamnari la un an de detentie pentru santajarea si amenintarea lui Sebastian Ghita.
Sursa: Mediafax
Etichete: spalare de bani, sorin ovidiu vintu, fni,
Dată publicare:
24-09-2012 12:20