Alexandra Căpitănescu și David Popovici ar putea primi distincții din partea statului român. Delegații de Tineret ai României la ONU au solicitat oficial decorarea artistei și avansarea înotătorului în Ordinul „Steaua României”.

Delegații de Tineret ai României la Organizația Națiunilor Unite au anunțat că au transmis două solicitări oficiale către instituțiile competente ale statului: decorarea artistei Alexandra Căpitănescu cu Ordinul „Meritul Cultural” și avansarea înotătorului David Popovici în Ordinul Național „Steaua României”. Demersul vine după performanțele obținute de cei doi în 2026.

Propunere de decorare pentru Alexandra Căpitănescu

Reprezentanții programului spun că au solicitat Ministerului Culturii să inițieze și să înainteze propunerea pentru conferirea Ordinului „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, artistei Alexandra Căpitănescu.

„Către Ministerul Culturii – am solicitat inițierea și înaintarea propunerii de conferire a Ordinului „Meritul Cultural" în grad de Cavaler artistei Alexandra Căpitănescu”, se arată într-o postare pe Facebook a reprezentanților programului.

În mesajul publicat pe Facebook, delegații amintesc că artista a obținut locul al treilea la Eurovision 2026, desfășurat la Viena, cu piesa „Choke Me”. Rezultatul este confirmat de site-ul oficial al competiției.

„La ediția din 2026 a Eurovision Song Contest, desfășurată la Viena, Alexandra Căpitănescu a obținut locul 3 cu piesa „Choke Me" – al treilea podium din istoria participărilor României la această competiție și cel mai bun rezultat al țării din 2010 încoace. Piesa a fost scrisă împreună cu membrii trupei sale și cu autori români, iar prestația ei a fost remarcată internațional pentru rigoare artistică și autenticitate. Câștigătoare a sezonului 11 al „Vocea României" în 2023, artista este, în paralel, studentă la master în fizică medicală la Facultatea de Fizică din București”, au mai precizat reprezentanților programului.

Delegații consideră că rezultatul obținut la Eurovision se încadrează în criteriile pentru care este acordată această distincție: „Considerăm că această performanță reprezintă exact tipul de contribuție pe care Ordinul „Meritul Cultural" a fost creat să îl recunoască: promovarea culturii române în afara granițelor, la cel mai înalt nivel de vizibilitate.”

David Popovici, propus pentru avansarea în grad

A doua solicitare a fost transmisă Autorității Naționale pentru Sport și vizează avansarea lui David Popovici în Ordinul Național „Steaua României”, de la gradul de Cavaler la cel de Ofițer.

„Către Autoritatea Națională pentru Sport – am solicitat inițierea și înaintarea propunerii de avansare a înotătorului David Popovici în Ordinul Național „Steaua României", de la gradul de Cavaler la gradul de Ofițer”, au afirmat reprezentanților programului.

Potrivit delegaților, Popovici a fost decorat cu „Steaua României” în grad de Cavaler în iulie 2022, la 17 ani, după dubla de aur de la Campionatele Mondiale de la Budapesta. Ulterior, palmaresul său s-a îmbogățit cu titlul olimpic de la Paris 2024 și cu noi titluri mondiale și europene. La Europenele de la Paris din 2026, el a câștigat aurul la 100 și 200 de metri liber pentru a treia ediție consecutivă, o performanță fără precedent.

„David Popovici a fost distins cu „Steaua României" în grad de Cavaler în iulie 2022, la vârsta de 17 ani, pentru dubla de aur de la Campionatele Mondiale de la Budapesta. În cei patru ani scurși de atunci, palmaresul său s-a transformat radical: campion olimpic la Paris 2024, dublu campion mondial la Singapore 2025, primul înotător din istorie care reușește de două ori dubla 100 m – 200 m liber la Campionatele Mondiale, iar în august 2026, la Campionatele Europene de la Paris, dublu campion continental pentru a treia ediție consecutivă și al treilea titlu european la rând în proba de 100 m liber – performanță reușită anterior doar de Aleksandr Popov”, au completat reprezentanților programului.

Aceștia consideră că distincția primită în 2022 a fost justificată, iar rezultatele obținute ulterior susțin o eventuală avansare în grad.

„Recunoașterea din 2022 a fost pe deplin meritată. Realizările de după ea justifică, în opinia noastră, o avansare în grad”, au mai declarat aceștia.

Decizia finală aparține președintelui României

Delegații au precizat că ordinele naționale sunt conferite exclusiv de președintele României, iar instituțiile sesizate au rolul de a iniția și înainta propunerile de decorare în domeniile pe care le coordonează.

„Ordinele naționale se conferă exclusiv de Președintele României. Instituțiile cărora ne-am adresat au competența de a iniția și de a înainta propuneri de decorare pe domeniile pe care le coordonează, motiv pentru care demersul nostru le-a fost adresat lor. Solicitările sunt formulate în nume propriu, ca inițiativă civică a programului de delegați de tineret, și nu angajează instituțiile partenere”, se mai arată în postare.

Inițiatorii spun că rolul delegaților de tineret nu se limitează la reprezentarea României în plan internațional, ci presupune și susținerea unor inițiative interne dedicate tinerei generații.

„Mandatul unui delegat de tineret nu se rezumă la reprezentare internațională. Înseamnă și a susține, în plan intern, mecanisme prin care statul recunoaște performanța tinerei generații. Modelele nu se construiesc prin campanii de comunicare, ci prin oameni reali, iar recunoașterea publică a acestor oameni, la timpul potrivit, este o formă concretă de politică pentru tineret”, au adăugat reprezentanților programului.

Delegații anunță că vor face publice răspunsurile primite de la Ministerul Culturii și Autoritatea Națională pentru Sport.