250 de mașini, în marș de la Iași la București. ”Moldova vrea autostradă”. VIDEO

×
Publicitate

Peste 250 de maşini au participat sâmbătă la marşul de protest organizat pe traseul Iaşi-Bucureşti, prin care cer începerea construcţiei de autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania şi de sudul ţării.

Evenimentul a fost organizat de două asociaţii civice - ”Împreună pentru A8” şi ”Moldova vrea autostradă”, transmite News.ro.

”Din Iaşi s-a plecat cu câteva zeci de maşini. Pe traseu ni s-au alăturat maşini de la Suceava, Botoşani, Roman şi Bacău. Sunt autoturisme, motociclete, camioane, dubiţe. E greu de estimat câţi suntem, probabil peste 250 de autovehicule. Nu toţi vor ajunge la Bucureşti, unii s-au alăturat doar pe un segment de drum, pentru a-şi arăta solidaritatea. Prin oraşele prin care am trecut, oamenii ne-au salutat, şoferii au claxonat, locuitorii din Moldova vor această autostradă”, a declarat pentru News.ro Dan Radu, unul dintre participanţi.

Iniţiatorii acţiunii afirmă că în cursul zilei de vineri au aflat că Primăria Bucureşti nu şi-a dat acordul ca maşinile să staţioneze în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, întrucât în zonă s-ar desfăşura un alt eveniment. Totuși, aceștia au negociat cu forțele de ordine, care le-au permis să treacă în marș prin Piața Victoriei.

Organizatorii protestului afirmă că vor termene clare din partea Guvernului privind începerea lucrărilor la autostrada A8 (Ungheni-IaşI-Târgu Mureş) şi la autostrada A7 (Ploieşti-Suceava).

”Din anul 2007, de când s-a dat startul construirii infrastructurii mari, nu numai că nu s-a construit nici un metru de autostradă în Moldova, dar nu există în acest moment nici măcar contracte încheiate pentru refacerea studiilor de fezabilitate. Mai grav: nu sunt nici măcar fixate date clare pentru licitarea acestor contracte! Pentru Autostrada A8 (Iaşi – Târgu Mureş, care ar lega Moldova de rutele europene), au fost anulate până acum două studii de fezabilitate, situaţia fiind la momentul de faţă tot la punctul zero, după 11 ani, exact ca în 2007. Pentru Autostrada A7 (sau drum expres, Guvernul încă nu s-a decis asupra categoriei), au fost amânate licitaţiile pentru studiile de fezabilitate de 16 ori în cinci ani”, precizează reprezentanţii celor două asociaţii, într-un comunicat de presă.

Totodată, organizatorii acestui eveniment solicită o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Transporturilor, Lucian Şova, pentru ”a primi garanţii oficiale ferme şi o foaie de parcurs cu termene şi acţiuni clare pentru deblocarea construirii Autostrăzilor A8 şi A7, esenţiale pentru egalizarea dezvoltării interregionale în România”.

”Evenimentul este unul exclusiv civic şi transmite revolta cetăţenilor faţă de minciunile şi incompetenţa din ultimii 11 ani ale guvernanţilor. Vrem urgent autostrăzi şi dezvoltare în Moldova, vrem un termen clar. Impactul lipsei acestei infrastructuri este plătită sever de milioane de români cărora li se refuză accesul la dezvoltare. Mediul de afaceri este profund afectat de lipsa autostrăzilor în Moldova, ceea ce are impact inclusiv asupra bugetului naţional”, mai precizează reprezentanţii celor două asociaţii civice.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61960907
4 copii, la un pas de moarte după ce un bărbat beat a dărâmat o staţie de autobuz peste ei

4 fraţi din Dej - cel mai mic de 4 luni, cel mai mare de 6 ani - au trecut vineri prin momente cumplite.

61960900
Accident în lanţ, pe o şosea din Dâmboviţa. "Am văzut maşina zburând peste mine"

Încercarea de a evita două maşini care se tamponaseră a dus la un alt accident, în localitatea Viișoara, din Dâmboviţa.

61960899
Mesajele schimbate între o profesoară din Tulcea și un elev cu handicap, cu care ar fi avut o relație

După scandalul din Focşani, cu directoarea unui liceu surprinsă în ipostaze intime alături de un elev de 19 ani, un alt scandal a izbucnit la Tulcea.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.