Simulare a unui accident aerian grav, pe Aeroportul din Cluj

×
Publicitate

Exercițiu de amploare, joi, pe Aeroportul „Avram Iancu" din Cluj, care a testat reacția autorităților în cazul unui grav accident aerian.

 Scenariul: o aeronavă s-a rupt în două la aterizare, iar zeci de pasageri au avut nevoie de ajutor. La simulare au participat aproape 600 de oameni.

Odată ce a fost declanşat semnalul de alarmă, aeroportul din Cluj a fost împânzit de pompieri, jandarmi, ambulanţe, poliţişti, dar şi de reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în cazul situaţiilor de urgenţă.

David Ciceo, directorul aeroportului Internaţional Cluj: „Ipoteza este ca un Avion AirBus 320, cu 70 de pasageri la bord are o defecţiune la trenul de aterizare, este un accident aviatic. Din cei 70 de pasageri, ipoteza este că sunt 19 morţi, restul răniţi în diverse stadii. La acest exercitu participă peste 30 de instituţii, societăţi, participă aproximativ 600 de persoane."

Pentru că scenariul accidentului prevedea şi posibilitatea unui incendiu la bordul avionului, la faţa locului au ajuns mai multe autospeciale.

Colonel Ion Moldovan, şef ISU Cluj: „Ca atare ne-am mobilizat. În prima fază, s-au mobilizat pompierii de la aeroport cu două autospeciale şi o ambulanţă. Ulterior, au ajuns la faţa locului forţele de la Inspectoratul pentru Situaţiile de Urgenţă cu cinci ambulanţe, un microbuz şi trei mașini de intervenţie mari. Asta înseamnă două maşini cu apă şi spumă şi o autoplatformă pentru intervenţii la înălţime. În plus, faţă de aceste forţe, ISU a adus şi o autospecială pentru intervenţii la calamităţi, care are în dotare şi un spital."

Ca exerciţiul să fie complet, în zonă a fost montat şi un spital mobil. Victimele au fost aduse pentru a primi ingrjiri medicale de urgență. Unii dintre pasageri, cu rănile cele mai grave, au fost transportaţi la alte unităţi medicale cu un elicopter.

David Ciceo, directorul aeroportului Internaţional Cluj: „Acest exerciţiu este obligatoriu conform reglementarilor internaţionale, să îl facem la doi ani, cu desfăşurarea tuturor forţelor. Aeroportul internaţional Cluj este pregătit pentru orice fel de situaţii şi respectă întru totul standardele europene."

Un alt excercițiu de această amploare va fi organizat peste doi ani.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
61919393
Un sat din Bacău, terorizat de fiare misterioase. "Din viţel am găsit numai capul şi picioarele"
Oamenii spun că au cerut ajutor de la primărie, dar și la administratorul fondului de vânătoare, însă nimeni nu-i bagă în seamă. Cel mai probabil, spun autoritățile, ar fi vorba despre șacali, prădatori care au pătruns tot mai mult, în ultimii 20 de ani,
61919391
Cetățean sârb, reținut de autoritățile române pentru trafic de migranți
Un cetățean sârb a fost reținut de autoritățile din Timiș, pentru că a încercat să ajute un grup de migranți să intre ilegal în țara noastră.
61919389
Maşină îngropată în moloz de muncitori, pe un şantier din Sibiu
Neglijenţă tipic românească la Sibiu, unde muncitorilor care demolau o hală nu le-a păsat că în apropiere e parcată o maşină: autoturismul a fost îngropat sub moloz şi cărămizi.