Simona Halep: Coşmarul pe care l-am trăit timp de un an şi jumătate s-a terminat. Vă mulțumesc pentru încredere

62425258

Fostul lider WTA Simona Halep le-a mulţumit, într-un mesaj postat pe Instagram, tuturor celor care au susţinut-o şi au avut încredere în ea necondiţionat în perioada de după depistarea pozitivă cu o substanţă interzisă.

Halep a notat, miercuri, că pentru ea s-a terminat coşmarul trăit timp de un an şi jumătate şi că acum aşteaptă “cu capul sus” decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv”.

“Coşmarul pe care l-am trăit timp de un an şi jumătate s-a terminat. Am avut şansa de a-mi prezenta apărarea în faţa TAS, de a demonstra că nu am recurs niciodată la niciun fel de dopaj. Este ceea ce am declarat din prima zi în care am fost acuzată”, a scris Simona Halep.

“Acum aştept decizia cu capul sus şi vreau să vă mulţumesc vouă, fanilor mei, jucătorilor, foştilor jucători, legendelor acestui sport, sponsorilor mei şi tuturor celorlalţi pentru sprijinul vostru extraordinar, pentru toate mesajele şi videoclipurile pe care le-aţi făcut pentru mine în această perioadă grea pe care am trăit-o. Vă mulţumesc pentru încrederea voastră necondiţionată. Acest sprijin a însemnat foarte mult pentru mine şi mi-a dat puterea de a continua să lupt în fiecare zi pentru a arăta adevărul!

Voi împărtăşi cu voi veştile despre cazul meu imediat ce le voi primi.

Vă doresc toate cele bune.

Binele şi adevărul înving întotdeauna”, a adăugat sportiva.

Halep a primit o suspendare de patru ani din partea Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis (ITIA) pentru două încălcări ale reglementărilor privind dopajul. Ea a făcut recent apel la această decizie în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) şi aşteaptă verdictul. Românca şi-a susţinut nevinovăţia în acest caz, iar Mouratoglou a recunoscut că 'se simte responsabil', deoarece Roxadustatul din organismul ei ar fi provenit dintr-un supliment de colagen recomandat de echipa sa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62427523
Bărbat căutat de autorităţile din Spania pentru înşelăciune, descoperit în România
Un bărbat în vârstă de 28 de ani, dat în urmărire de autorităţile din Spania pentru înşelăciune, a fost descoperit de poliţiştii în Capitală, a informat, miercuri, Direcţia Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
62427499
Alte trei educatoare de la grădinița din Popești Leordeni sunt bănuite că ar fi abuzat copiii. „Să vezi ce bătaie îi dau”
Ia amploare cazul educatoarei care a fost înregistrată în timp ce agresa copiii pe care îi avea în grijă.
62427515
Un fermier din Galați și-a găsit câinele aproape mort după ce animalul a fost lovit de un hoț cu toporul
Prin clipe de groază a trecut familia unui fermier din județul Galați.