Sfârșit tragic pentru un băiat din SUA. Mama și fratele i-au fost călăi

62485176
youtube

Timothy Ferguson, în vârstă de 15 ani, a fost găsit mort într-un dulap de sub scările de la subsolul casei sale. Anchetatorii cred că el a fost supus unor abuzuri îngrozitoare din partea mamei și a fratelui său mai mare.

Adolescentul în vârstă de doar 15 ani ar fi fost victima unor abuzuri de nedescris din partea mamei sale, Shanda Vander Ark, și a fratelui său mai mare, Paul Ferguson. Băiatul, care avea nevoi speciale, ar fi fost forțat să mânânce pâine cu sos iute și să facă băi prelungite cu apă rece ca gheața, notează Mirror.

Timothy a murit pe 6 iulie 2022, într-un dulap de sub scările de la subsolul casei în care locuia. Un raport de autopsie a arătat că băiatul a murit din cauza malnutriției și a hipotermiei, medicul legist declarând moartea adolescentului omucidere.

Avocatul băiatului, Fred Johnson, a susținut că Shanda Vander Ark nu a vrut să îl omoare, sugerând că aceasta ar fi suferit de o serie de probleme de sănătate mintală. De asemenea, el a spus că fiul ei, acuzat la rândul său de moartea lui Thimothy, nu a fost conștient de răul pe care i-l provoca.

În ciuda argumentelor aduse de avocatul mamei, judecătorul Matthew R. Kacel a detaliat abuzurile îngrozitoare pe care Timothy le-a îndurat, inclusiv privarea de somn, băile cu gheață, limite stricte de timp la toaletă, dormitul în dulap și supravegherea neîncetată.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62485120
Rămășițele unei femei dispărute de 16 ani, descoperite într-o valiză, în Coreea de Sud. Cel care a ucis-o a fost iubitul ei

Un bărbat din Coreea de Sud a mărturisit că și-a ucis prietena și i-a ascuns cadavrul în ciment la 16 ani de când aceasta a fost dată dispărută.

62484932
Un adolescent din Iași și-a violat sora mai mică, de 11 ani, și a postat scenele șocante pe internet

Caz înfiorător în Iași. Un adolescent de 17 ani și-a violat sora mai mică, de 11 ani. A și filmat secvențele oribile și le-a postat pe internet. Acum a fost trimis în judecată pentru fapta lui, în stare de arest preventiv.

62349821
Șocant. Un bărbat din județul Mureș a fost înjunghiat în gât chiar în fața copilului său, ziua în amiaza mare

Caz șocant în județul Mureș. Un copil de numai șapte ani a fost martorul unui atac sângeros, în care tatăl lui a fost înjunghiat de un vecin. Îngrozit că părintele său a căzut la pământ sub ploaia de lovituri, băiatul a strigat după ajutor.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.