Serile studențești din complexul de cămine din Grozăvești s-au întors. Acorduri de chitară au răsunat toată seara

×
Publicitate

Serile studențești din complexul de cămine din Grozăvești s-au întors. Pe muzică de chitară, mai bine de 500 de tineri au fredonat și au dansat toată seara.

După doi ani de pandemie, în care astfel de evenimente au fost interzise, cei prezenți s-au bucurat de un concert în aer liber ca-n vremurile bune.

Muzica veche românească a răsunat în întreg campusul din Grozăvești. Pe iarbă, în fața scenei, pe scaune sau printre copaci, oamenii și-au găsit un loc de unde să asiste la mult așteptatul concert, care n-a dezamăgit nicio secundă.

După doi ani de pandemie, Gașca din Grozăvești s-a întors pentru a le reda studenților viața de dinainte. Se cântă, se dansează, iar petrecerea pare să țină până dimineață.

Precum în piesele celor de la Vama, tinerii se simt nebuni, iubesc și nu au bani şi nici nu au nevoie de un loc special pentru a se distra. Muzica îi adună pe toți și se bucură de noile prietenii formate.

Studentă: „Este sufletul campusului. Tot timpul când sunt ei aici se strânge lumea și se simte, într-adevăr, de parcă suntem la Vama Veche. Băieții sunt super și chiar le mulțumim că au venit aici și ne-au strâns pe toți.”

Studentă: „Când te gândești la facultate sau la orice an de școală, n-o să te gândești exact cât ai luat la test sau cum era când întârziai la ore. O să te gândești despre ce vorbeai în pauze sau la o glumă proastă.”

Student: „Amintiri foarte foarte drăguțe. Aveți țara minunată, iar oamenii...”

Student: „Super! Abia așteptam să vin aici! E prima dată când vin.”

Trupa de chitară există în campus din 2017, când s-au strâns prima dată să cânte, iar apoi și-au promis că se vor revedea seară de seară. Ultimii doi ani de restricțîi le-au stricat planurile, dar au încercat să se adapteze noilor condiții.

Cristian Dascălu, fondator Gașca de Chitară din Grozăvești: „Am făcut Flori de Mai pe Facebook, fiecare se înregistra cântând, dar îți dai seama că se pierde din magia aia, aici e vibe-ul, aici e energia. Seara aceasta a venit ca mierea pe pâine, un pansament pentru suflet ceea ce am trăit în seara asta.”

Valentin Albu, fondator Gașca de Chitară din Grozăvești: „Prieteniile adevărate se leagă la o seară de chitară. Am avut oameni care s-au și căsătorit, care poate au și divorțat între timp. Este o întreagă poveste cu Gașca de Chitară din Grozăvești și suntem super entuziasmați că oamenii sunt alături de noi.”

Acordurile de chitară pot să vindece orice tensiune acumulată în ultima perioadă, spun ei, iar studenții par să fie întru totul de acord. Accesul la eveniment a fost gratuit pentru toată lumea, iar astfel de concerte vor mai avea loc în viitorul apropiat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62259189
„Cafeneaua cu joburi” își așteaptă candidații într-un cadru mai puțin formal și rigid

Cum ar fi ca prima întâlnire cu viitorul tău șef să fie la o cafea? Cei care au ajuns miercuri la „Cafeneaua cu joburi” de la Iași, au văzut efectiv ce înseamnă asta.

62259187
Patru delfini și trei lei de mare din Ucraina au ajuns la Constanța, după un drum de aproape 10 ore

Patru delfini și trei lei de mare de la delfinariul din Harkov au ajuns la Constanța, după un drum lung de aproape 10 ore.

62256629
Cine este Cristian Popescu Piedone, condamnat definitiv în dosarul Colectiv

Răniții și rudele celor care au murit în urma incendiului din Clubul Colectiv au aflat astăzi decizia finală a judecătorilor Curții de Apel București. Astfel, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat la 4 ani de închisoare.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.