Șeful Poliției Locale din Mangalia, agresat la o demolare: „Am primit doi pumni în gură”

61948433

Șeful Poliției Locale din Mangalia a fost agresat, joi, în timp ce participa la acțiunea de demolare a unei clădiri fără autorizație.

Primăria Mangalia a anunţat joi că mai mulţi angajaţi ai instituţiei şi ai Poliţiei Locale au fost implicaţi într-o acţiune de demolare a unei terase aflate în apropierea digului Mangalia, care nu deţinea autorizaţie de construcţie, iar administratorul societăţii a fost somat în mai multe rânduri să o demoleze, informează News.ro.

În timpul operaţiunilor, situaţia a degenerat şi a izbucnit un scandal între patronul firmei şi angajaţii Poliţiei Locale, directorul Poliţiei Locale, Mihai Angelescu, fiind lovit.

„Au încercat să ne oprească administratorul terasei şi angajaţii de acolo. Demolarea a vizat o anexă a localului de pe dig, care era montată fără autorizaţie pe domeniul public. Nu există contract pentru acea anexă, nu există nici un act, autorizaţie. Înainte să se ajungă la demolare, noi am emis somaţii, notificări, conform legii. Anul trecut, în vară, proprietarul a fost sancţionat şi i s-a pus în vedere să demoleze construcţia ilegală, ceea ce nu s-a întâmplat. Aşa că s-a procedat la demolare, cu o firmă angajată în acest sens. Am fost agresat, am primit doi pumni în gură de la administratorul localului, sens în care am scos certificat de la Medicina Legală”, a povestit şeful Poliţiei Locale Mangalia.

El spune că vrea să depună plângere penală împotriva agresorului.

În cele din urmă, construcţia ilegală a fost ridicată, costurile acţiunii de demolare fiind suportate de către administratorul societăţii.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61948430
Avertizare de Cod galben si portocaliu de ninsori. MAI a mobilizat 13.500 de pompieri, jandarmi si polițiști
Joi, 22 martie, ministrul Afacerilor Interne, Carmen DAN, a condus comandamentul convocat la sediul MAI, în contextul avertizărilor de fenomene hidrometeorologice severe.
61896594
Liceean preluat de jandarmi, din cauză că s-a jucat cu un dispozitiv cu electroșocuri
Un elev de 18 ani a fost preluat de jandarmi, după ce a fost prins de un profesor în timp ce se juca la liceu cu un dispozitiv cu electroșocuri. 
61923532
Două angajate de la Fisc, reținute de procurorii DIICOT, pentru abuz în serviciu
Două angajate din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov au fost reținute, joi, de procurorii DIICOT, fiind suspectate de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului.