Șeful NATO cere garanții reale de securitate pentru Ucraina. Planul în două etape propus de Mark Rutte

62569331
AFP

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi-au intensificat vineri apelurile către aliaţii Kievului pentru garanţii concrete de securitate în cazul unui acord de pace cu Rusia.

Vorbind în capitala ucraineană, ei au îndemnat aliaţii să treacă dincolo de gesturile simbolice şi să ofere un cadru care să semene cu articolul 5 din Tratatul NATO, notează News.ro, citând Politico.

„În prezent, negocierile privind conţinutul specific al garanţiilor de securitate pentru Ucraina se desfăşoară practic în fiecare zi”, a declarat Zelenski, pledând pentru „garanţii precum articolul 5. Acestea sunt garanţii de securitate cu adevărat eficiente. Acesta este rezultatul pe care trebuie să îl obţinem”, a insistat el.

Garanțiile de securitate pentru încetarea războiului din Ucraina

Eforturile diplomatice pentru a pune capăt războiului declanşat de Rusia în urmă cu mai bine de trei ani s-au intensificat în urma întâlnirii de săptămâna trecută din Alaska dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin. Aceasta a fost urmată de o întâlnire, luni, la Casa Albă, între Zelenski, liderii europeni, Mark Rutte şi Trump.

Orice acord de pace trebuie să garanteze că Ucraina nu poate fi atacată din nou de Rusia şi implică probabil atât trimiterea de arme suplimentare în Ucraina, cât şi desfăşurarea de trupe europene în această ţară. Cu toate acestea, Rusia a declarat deja că se va opune oricărei prezenţe a forţelor NATO în Ucraina.

Zelenski a formulat cererea în termeni practici: aliaţii trebuie să clarifice „care ţări ajută pe teren, care lucrează pentru securitatea spaţiului aerian, care garantează securitatea pe mare”.

El a semnalat întârzieri în livrarea avioanelor de vânătoare F-16 ca fiind simptomatice pentru problemele mai ample de coordonare. „Da, nu este încă finalizat, nu avem toate avioanele de care avem nevoie, dar... acestea sunt avioane, nu vor fi suficiente pentru a ne garanta siguranţa în aer”, a punctat el.

Apelul vine în contextul în care liderii militari din NATO s-au reunit miercuri în format virtual pentru a discuta detaliile posibilelor garanţii de securitate şi pentru a începe să elaboreze opţiuni militare şi diplomatice înaintea oricăror negocieri oficiale de pace.

Șeful NATO propune o abordare în două etape pentru pacea în Ucraina

La rândul său, Mark Rutte a subliniat urgenţa de a acţiona şi necesitatea de a oferi Kievului garanţii ferme.

„Noile noastre garanţii nu ar trebui să fie ca Memorandumul de la Budapesta sau negocierile de la Minsk”, a avertizat el, referindu-se la acordul semnat în 1994 în capitala Ungariei, care oferea Ucrainei garanţii (ineficiente) în schimbul renunţării la armele nucleare, şi la negocierile eşuate de la Minsk din 2014, care au urmat după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia.

Rutte a prezentat o abordare „în două etape”: în primul rând, consolidarea puterii militare a Ucrainei; în al doilea rând, asumarea de angajamente ferme din partea SUA şi a Europei.

„Acestea trebuie să fie la un nivel astfel încât Vladimir Vladimirovici Putin, de la Moscova, să nu se gândească niciodată să atace din nou Ucraina”, a subliniat şeful NATO.

Adăugând presiune asupra contribuţiilor europene la garanţiile de securitate, Trump – vorbind după reuniunile de luni de la Casa Albă – a reafirmat disponibilitatea administraţiei sale de a se implica în furnizarea de garanţii de securitate Ucrainei.

Trump a exclus trimiterea de trupe terestre americane şi s-a declarat împotriva aderării Ucrainei la NATO, dar s-a arătat deschis la ideea de a oferi sprijin aerian american, afirmând că Europa ar trebui să fie în „prima linie de apărare”, în timp ce SUA „le-ar ajuta ... din aer”.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Donald Trump a dezvăluit de cât timp are nevoie ca să știe ce șanse de pace există în Ucraina: „Vom afla destul de curând”

Sosit pe neașteptate, la Kiev, secretarul general al NATO a discutat cu președintele Ucrainei despre garanțiile de securitate.

Blocuri și case demolate în București pentru extinderea metroului. Oamenii amenință că vor da statul în judecată

Zeci de case și blocuri din București vor fi demolate pentru a face Magistralei 4 de metrou care se extinde.

Cine este cetățeanul turc care a tras mai multe focuri de armă la un club din Centrul Vechi. „A vrut să sperie pe cineva”

Au fost noi audieri în cazul, atacului armat din Centrul Vechi al Capitalei.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.