Interlopul „Rechinul” i-a trimis o scrisoare președintelui din Mexic. Ce a urmat

×
Publicitate

Românul Florian Tudor, zis Rechinul, acuzat că ar conduce o grupare mafiotă în Cancun, care a furat peste 1 miliard de dolari, i-a captat atenţia preşedintelui Mexicului.

Înaltul oficial a solicitat public autorităţilor din ţara sa ca românul să fie ascultat. Asta după ce Rechinul i-a transmis printr-o scrisoare că îi încredinţează copiii dacă lui i se va întâmpla ceva. Drept urmare, şefa Secretariatului Securităţii publice, din cadrul Guvernului mexican, s-a întâlnit cu Florian Tudor.

Florian Tudor declară că este un om de afaceri cinstit cu investiţii imobiliare pe litoralul mexican. După ce a vorbit despre el chiar preşedintele, Rechinul a avut o întâlnire privată de aproape o oră cu şefa Secretariatului pentru Securitate şi Protecţie a Cetăţeanului din Mexic, Rosa Isela Rodriguez, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei.

„Secretara de stat a dat curs cererii cetăţeanului de origine română de a fi ascultat de către autorităţile guvernamentale mexicane. În cadrul întâlnirii, a fost furnizat un termen în care Tudor va fi primit în audienţă la Unitatea de Informaţii Financiare”, transmite Alejandro Dominguez, jurnalist Milenio Noticias.

Această instituţie este de fapt cea care i-a declarat război românului cunoscut în Mexic sub numele de El Tiburon adică Rechinul. În urmă cu o lună, în cadrul operaţiunii Caraibe, autorităţile au îngheţat conturile bancare ale lui Florian Tudor dar şi ale altor 78 de persoane fizice şi juridice printre care mai mulţi oameni politici bănuiţi că ar fi protejat reţeaua de infractori condusă de romanul din Cancun. De asemenea, instituţia financiară îi acuză de spălare de bani. După această operaţiune de amploare, Florian Tudor a ieşit la contraatac şi şi-a declarat nevinovăţia printr-o scrisoare publică. El i-a cerut ajutor chiar preşedintelui Mexicului care, la sfârşitul săptămânii trecute, i-a răspuns.

Andres Manuel Lopez Obrador: „Îi voi cere lui Rosa Icela Rodriguez, secretară de securitate publică, să se întâlnească cu această persoană, despre care vorbiţi, pentru a vedea cum stau lucrurile cu traficul şi cu aceste carduri.”

Întâlnirea a avut loc la câteva zile de la acest anunţ al preşedintelui.

Alejandro Dominguez, jurnalist Milenio Noticias: „Se presupune că au vorbit în principal despre acuzaţiile pe care el (n.r. Florian Tudor) le aduce mai multor funcţionari publici care ar încerca să îl elimine şi despre care a spus că i-ar fi cerut mită când a depus plângere împotriva lor, după ce l-ar fi deţinut abuziv în 2019”

Florian Tudor s-a transformat din acuzat în acuzator mai ales după ce presa mexicană a transmis că el ar fi finanţat mai mulţi oameni politici care îi ofereau în schimb protecţie.

Telenovela Rechinului în Mexic este departe de a se fi terminat, iar implicarea chiar a preşedintelui Mexicului în această poveste vine să dea apă la moară celor care arătau cu degetul către o reţea de oameni politici care ar proteja afacerile ilegale de pe riviera mexicană. Deşi anchetatorii mexicani spun că au indicii serioase care arată că Florian Tudor este liderul unei reţele care a reuşit să fure peste 1,2 miliarde de dolari prin clonarea cardurilor bancare, românul se consideră nevinovat şi susţine că el este de fapt victima unor jocuri politice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
Proiect de impozitare a "ultra-bogaților" din SUA. Cât ar trebui să plătească Bezos sau Musk

Marii afaceriști din SUA ar avea de plătit 114 miliarde de dolari pentru anul 2020, conform planului de impozitare a ”ultra-bogaților” propus, marți, de senatoarea Elizabeth Warren.

Statele americane renunță la restricții, deși experții vorbesc despre al patrulea val. Reacția președintelui Biden

Mai multe state americane au eliminat restricţiile impuse în contextul sanitar, în ciuda avertismentelor făcute de experţii sanitari.

Alertă la Capitoliul SUA: posibil atac al unei grupări de extremă dreapta

Poliţia Capitoliului din Washington a anunţat, miercuri, că a obţinut informaţii care indică un posibil complot al unei grupări de miliţie de dreapta de a pătrunde joi în clădire, un plan care aminteşte de atacul care a avut loc pe 6 ianuarie.

Recomandări
România, pe locul 7 în UE după numărul de taxe, dar penultima la colectare. Câți bani au intrat la buget

România se află pe locul 7 în clasamentul țărilor europene în funcție de numărul de taxe individuale, cu 109 taxe, potrivit datelor din 2024, analizate de Tax Policy Associates. Din nefericire, suntem pe penultimul loc la colectarea lor.

Siegfried Mureșan, mesaj după desemnarea oficială ca premier: Nu sting lumina aprinsă de Ilie Bolojan

 Siegfried Mureșan a transmis un mesaj după ce președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care l-a desemnat premier și a anunțat că va continua politicile cabinetului Ilie Bolojan.

Resturi de dronă au fost neutralizate de militarii Forțelor Navale în județul Constanța

O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române a intervenit, duminică dimineață pentru neutralizarea unor resturi de dronă identificate în zona Grindului Chituc, județul Constanța.