Restructurări la Camera Deputaților. Memorandum aprobat pentru eficientizarea activităţii şi reducerea a 240 de posturi

62515327
Shutterstock

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, un memorandum privind "măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii serviciilor" instituţiei, conform căruia vor fi reduse 240 de posturi.

"Pornind de la necesitatea reducerii cheltuielilor de organizare şi funcţionare ale autorităţii legiuitoare şi în urma analizelor efectuate asupra activităţii serviciilor Camerei Deputaţilor, propunem mai multe măsuri de reorganizare a acestora, măsuri care în final vor duce la reducerea cu 240 posturi a numărului de posturi alocate compartimentelor", se arată în memorandum, semnat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban.

Reducerea cheltuielilor va avea în vedere şi măsuri de eficientizare a consumurilor specifice.

"Pentru punerea în aplicare a reducerilor de personal pe durata nedeterminată, se va proceda în ordine la: încetarea raporturilor de serviciu ale personalului căruia i-a fost aprobată; continuarea activităţii după împlinirea vârstei de pensionare; încetarea raporturilor de serviciu sau a contractelor individuale de muncă, după caz, ale personalului care cumulează pensia cu salariul, indiferent de tipul de pensie: pensie de serviciu, pensie în sistemul public sau pensie militară. De asemenea, va avea loc demararea procedurilor de pensionare de către persoanele care îndeplinesc condiţiile, conform legii şi, ulterior, încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă ale acestora, retragerea acordului angajatorului în cazul suspendării la cerere din motive personale, a raportului de serviciu sau de muncă. Va avea loc clarificarea situaţiei personalului detaşat la alte instituţii", mai arată sursa citată.

Măsurile mai vizează încetarea procedurilor de derulare a concursurilor aflate în desfăşurare. Pentru concursurile încheiate pentru care nu au fost finalizate procedurile de angajare, se propune ca acestea să nu mai fie continuate. O altă măsură se referă la neaprobarea exercitării atribuţiilor de coordonator la compartimente şi, implicit, neacordarea plăţii suplimentare a acestui personal.

"După aplicarea măsurilor de mai sus, în funcţie de numărul de personal raportat la numărul de posturi alocate într-un compartiment şi raportat la numărul de posturi de execuţie propuse a fi reduse, personalul va fi redistribuit sau evaluat, după caz", se adaugă în document.

Evaluarea profesională se va efectua conform următoarelor criterii: studiile absolvite, ca nivel şi specializare; experienţa în domeniu (vechime pe post); calificativele obţinute în ultimii doi ani; testarea profesionala; situaţia disciplinară.

Evaluarea profesională ce va fi organizată în perioada următoare se va desfăşura în conformitate cu un set de norme aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

"Întregul demers respectă legislaţia în vigoare privind dialogul social, pornind de la consultări şi discuţii cu reprezentanţii sindicatelor, cu respectarea prevederile legale în materie de concedieri colective", se susţine în document.

Toate măsurile enunţate mai sus vor duce la următoarele modificări în serviciile Camerei Deputaţilor:

- Cancelaria preşedintelui, Biroul permanent, Departamentul legislativ şi Departamentul secretariatului tehnic - 71 posturi. Au fost redimensionate cabinetele membrilor Biroului permanent prin desfiinţarea a câte unui post dintre cele cu încadrare pe durată determinată de la cabinetele vicepreşedinţilor. A fost redimensionat personalul de specialitate al comisiilor, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţii fiecărei comisii permanente parlamentare. Totodată au fost desfiinţate posturile alocate la cabinetele preşedinţilor de comisii;

- Cabinet secretar general, cabinete secretari generali adjuncţi, Biroul guvernanţă corporativă - 12 posturi;

- Desfiinţarea postului de secretar general adjunct 3 prevăzut în statul de funcţii şi, implicit, a cabinetului acestuia - 6 posturi;

- Direcţia comunicare şi relaţii publice şi Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare - 10 posturi;

- Departamentul economic, Direcţia control şi management organizaţional şi Serviciul audit - 15 posturi;

- Direcţia generală "afaceri externe şi protocol", Direcţia generală resurse umane şi salarizare şi Departamentul de studii parlamentare şi politici UE - 18 posturi;

- Departamentul transporturi şi administrativ şi Centrul de dezvoltare tehnologică, Direcţia de afaceri interne, Direcţia tehnic-operativă, Direcţia informatică şi telecomunicaţii şi Direcţia achiziţii publice - 75 posturi;

- Centrul internaţional de conferinţe - 33 posturi.

Potrivit memorandumului, se va proceda şi la eficientizarea consumurilor specifice prin următoarele măsuri: reducerea iluminatului festiv, arhitectural şi perimetral pietonal aferent clădirii Palatului Parlamentului. Măsura implică decuplarea temporară, în mod alternativ, a jumătate din numărul de stâlpi de iluminat şi de reflectoare, precum şi diminuarea perioadei de funcţionare zilnică.

O altă măsură vizează şi reducerea cantităţii de hârtie imprimată prin continuarea implementării sistemului digital de management al documentelor. Se va utiliza astfel semnătura digitală şi înregistrarea documentelor cu precădere în format electronic pentru a elimina registrele fizice de hârtie.

Totodată, va avea loc promovarea unei campanii de "conştientizare pentru reducerea consumului de energie" printre persoanele care îşi desfăşoară activitatea în clădire atât pentru sezonul cald, cât şi pentru sezonul rece.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62503293
Ilie Bolojan: Avem zone ale statului care practic au fost scăpate de sub control în aceşti ani

Preşedintele Senatului, liderul PNL Ilie Bolojan, a declarat, marţi, că avem zone ale statului care practic au fost scăpate de sub control în aceşti ani şi ceea ce a făcut la Senat nu e o chestiune de imagine.  

62497361
Un deputat vrea liber, din nou, la băut pe stadioane. „Unii beau mult acasă, înainte și vin la stadion nu foarte normali”

Avem noutăți pentru fanii fotbalului. După 17 ani ar putea să bea iar bere pe stadioane. În Parlament se pregătește un proiect de lege care va permite consumul de alcool și pe arenele din România.

62515204
Calcule pentru bugetul României. Pensionarii cu venituri mici ar putea primi doar 250 de lei/an pe cardurile de alimente

După multe calcule, bugetul României prin care se încearcă o reducere a cheltuielilor statului va fi aprobat vineri de Guvern.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.