Şedinţă CGMB: Proiecte pentru testarea elevilor şi a cadrelor didactice, pe ordinea de zi

61942282

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni în şedinţă luni, de la ora 11,00.

Pe ordinea de zi figurează 27 de proiecte de hotărâre, care vizează testarea elevilor, cadrelor didactice, personalului medical şi angajaţilor STB, lansarea programului "Supa comunitară", precum şi acordarea titlului de cetăţean de onoare actorilor Mitică Popescu şi Horaţiu Mălăele.

Consilierii municipali urmează să dezbată trei proiecte de hotărâre care vizează testarea copiilor din unităţile de învăţământ din Bucureşti, a cadrelor didactice, a personalului medical, precum şi a angajaţilor STB, valoarea totală a acestor măsuri fiind de peste 55 de milioane de lei.

Astfel, proiectul "Şcoli sănătoase în Bucureşti" vizează acordarea unui sprijin financiar în valoare de 200 de lei/beneficiar ce va fi decontat unităţilor de specialitate în testare RTC-PCR afiliate proiectului, pentru un număr de 250.000 de elevi, ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal aflate pe teritoriul Municipiului Bucureşti. Proiectul va avea un buget de 50 de milioane de lei. Copiii vor fi testaţi dacă manifestă simptome de îmbolnăvire precum febră, tuse, strănuturi repetate, roşu în gât, la triajul epidemiologic realizat de către personalul medical al instituţiei de învăţământ.

Proiectul "Testare pentru depistarea anticorpilor COVID-19" se adresează unui număr de 60.600 de beneficiari formaţi din personalul medical şi auxiliar, cadre didactice şi personal auxiliar, lucrători din transportul public, ce-şi desfăşoară activitatea pe raza Municipiului Bucureşti. Testarea se va realiza doar pentru cei care solicită în mod voluntar efectuarea testelor serologice ce detectează răspunsul imun al organismului uman la infecţia cu noul coronavirus. Bugetul proiectului este de 1.333.200 lei.

Citește și
Ce au găsit polițiștii de frontieră în interiorul a două containere în Portul Constanţa. Marfa a fost adusă din Tunisia
Ce au găsit polițiștii de frontieră în interiorul a două containere în Portul Constanţa. Marfa a fost adusă din Tunisia

Cel de-al treilea proiect vizează modificarea programului "Testăm pentru a salva economia şi locurile de muncă", prin suplimentarea numărului de beneficiari de la 3.000 la 27.000. Totodată, printre beneficiari, faţă de categoriile prevăzute anterior, a fost introdus şi personalul din învăţământ. Bugetul alocat proiectului, care avea iniţial o valoare de 633.000 lei, ar urma să fie majorat la 5.442.000 lei.

Persoanele care aparţin grupurilor vulnerabile ar putea beneficia zilnic de o supă sau o ciorbă şi de pâine

 

Programul "Supa Comunitară" va fi derulat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, iar alocaţia minimă de hrană pentru o persoană ar urma să aibă valoarea de 6 lei. Programul se va desfăşura la nivelul a trei unităţi, care vor fi identificate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială, localizate în următoarele zone: Obor, Viilor şi Gara de Nord.

Mitică Popescu şi Horaţiu Mălăele ar putea deveni cetățeni de onoare ai Capitalei

 

Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei urmează să fie conferit actorilor Mitică Popescu şi Horaţiu Mălăele, precum şi academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Nou proiect de rectificare bugetară

 

Un nou proiect de rectificare bugetară prevede suplimentarea cu 110 milioane de lei a sumelor pentru subvenţii destinate transportului în comun. Totodată, bugetul creditelor interne va fi majorat cu 100 de milioane de lei, dintre care 50 de milioane pentru achiziţia de autobuze hibride, iar 50 de milioane pentru obiective de infrastructură precum Penetraţia Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada Bucureşti-Piteşti, Lărgirea Şoselei Fabrica de Glucoză, Pasajul Doamna Ghica. Măsura vine după ce, conform raportului de specialitate, Comisia de autorizare a împrumuturilor locale a avizat favorabil acordarea unui împrumut în valoare de 100 de milioane de lei, precum şi tragerea finanţării rambursabile integral în anul 2020.

Alte proiecte de hotărâri care ar putea fi adoptate

 

* CGMB ar putea adopta un proiect de hotărâre privind realizarea unui drum de acces în cartierul Henri Coandă prin strada Biharia, valoarea investiţiei fiind de circa 66 de milioane de lei cu TVA. Durata de execuţie este estimată la 11 luni. Proiectul propune realizarea unui drum care să lege ansamblul rezidenţial Henri Coandă la şoseaua Pipera şi strada Căpitan Alexandru Şerbănescu.

* Pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei figurează două proiecte de hotărâre care vizează promovarea turistică a Capitalei. Conform proiectului "Promotor pentru Bucureşti - Oraş turistic şi cultural", ghidul de turism care însoţeşte un grup mai mare de cinci persoane pentru vizitarea obiectivelor turistice şi culturale aflate sub autoritatea CGMB este exceptat de la plata taxei de vizitare.

Al doilea proiect prevede organizarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică în amplasamentul situat în Pasajul din Piaţa Universităţii, prin reorganizarea fostului Punct de Informare Turistică.

* Tot pe ordinea de zi suplimentară figurează un proiect privind modernizarea sistemului de iluminat public pe şoseaua Ştefan cel Mare, măsură care ar urma să beneficieze de finanţare din Fondul pentru Mediu. Proiectul vizează eficientizarea şi modernizarea sistemului de iluminat public pe şos. Ştefan cel Mare prin înlocuirea aparatelor de iluminat cu vapori de sodiu existente cu aparate moderne cu tehnologie LED. Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 2.927.745,08 lei inclusiv TVA, iar contribuţia proprie totală în proiect a municipiului Bucureşti este de 1.913.411,53 lei.

* Consiliul Local Sector 1 ar putea fi împuternicit să hotărască referitor la înfiinţarea unei societăţi pentru prestarea de servicii IT şi a unui pol de competitivitate în domeniul transformării digitale, conform unor proiecte de pe ordinea de zi suplimentară.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Ce au găsit polițiștii de frontieră în interiorul a două containere în Portul Constanţa. Marfa a fost adusă din Tunisia
Ce au găsit polițiștii de frontieră în interiorul a două containere în Portul Constanţa. Marfa a fost adusă din Tunisia

Două containere încărcate cu 40 de tone de deşeuri, printre care furtunuri, cabluri şi bucăţi de material rigid, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa.

Câți străini au primit permis de ședere în România, în 2025. Țările din care provin cei mai mulți dintre ei
Câți străini au primit permis de ședere în România, în 2025. Țările din care provin cei mai mulți dintre ei

Permisele de ședere pentru străini emise de poliţiştii de imigrări din Bucureşti au ajuns la 27.510 în anul 2025, ca urmare a aprobării dreptului de şedere pentru cetăţeni străini.

Incident la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu. Călătorii au fost evacuați. FOTO&VIDEO
Incident la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu. Călătorii au fost evacuați. FOTO&VIDEO

Un incident a avut loc la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu, unde un tren s-a oprit înainte de a intra complet în stație, iar călătorii au fost nevoiți să iasă. Autoritățile transmit că o femeie de 60 de ani a fost prinsă sub tren.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Iubesc Europa, dar nu merge în direcția corectă”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Iubesc Europa, dar nu merge în direcția corectă”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.