Secțiile în care sunt îngrijiți copiii cu afecțiuni grave din cadrul Institutului Clinic Fundeni au fost renovate

×
Publicitate

Oamenii de bine fac lucruri minunate împreună, iar proiectul "Spitale Publice din Bani Privați" a adăugat pe listă încă o victorie.

De această dată este vorba de renovarea unui întreg etaj din cadrul Institutului Clinic Fundeni, adică secțiile în care sunt îngrijiți copiii cu afecțiuni grave. Acum, micii pacienți sunt primiți acolo într-un mediu mult mai plăcut și mai prietenos.

Denisa are probleme cu rinichii și face dializă de 3 ani. Pentru asta vine de la Craiova în Institutul Clinic Fundeni. De această dată a fost primită într-un salon proaspăt renovat, care seamănă mai mult cu o sală de gradiniță decât cu un spital.

Și o femeie povestește că atât ea, cât și fiul ei bolnav, sunt foarte încântați de modul în care au găsit spitalul.

Secția de nefrologie pediatrică și cea de hematologie pediatrică din Institut au fost renovate și dotate cu aparatură nouă cu ajutorul Fundației Metropolis, prin proiectul #spitalepublicedinbaniprivați.

Fiecare salon are acum baie proprie, există mobilier nou și s-au montat televizoare. Toți pereții, inclusiv pe holuri, sunt plini cu personaje din povești.

Conf.dr.Anca Colita, manager IC Fundeni: „Încetul cu încetul am reușit să facem ceva într-un spital vechi, care nu a fost gândit pentru tipul de medicină de performanță pe care îl realizăm aici. Am reusit să avem un spațiu care să fie cât de cât apropiat cerințelor moderne. Lucrul acesta este important atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical, pentru că personalul medical al zileleor noastre este doritor să lucreze în spații civilizate, aranjate, plăcute."

Lucrări s-au făcut și în bucătărie, dar și la instalația electrică. Investiția a costat aproape 900 de mii de euro, iar banii au venit din donații și sponsorizări. 

Codin Maticiuc: „În Fundeni, sperăm să-l renovăm pe tot până la capăt. Suntem și în țară, nu suntem doar aici. Suntem la Piatra Neamţ, la Oradea, la Reşiţa, la Infecţioase în Constanţa. Crezul meu este că eşti dator să faci bine direct proporţional cu binele din viaţa ta."

Inițiativa lui Codin Maticiuc de a se implica în renovarea spitalelor a pornit de la cazul unei fetiţe pe care a întâlnit-o chiar la Institutul Fundeni de Crăciun, în urmă cu câțiva ani. Din păcate copila s-a stins, dar tânărul actor îşi dorește acum ca toți bolnavii să beneficieze de condiții decente în spitalele din România.

În Institutul Fundeni urmează renovarea secției de chirugie. Costurile trec de 1 milion de euro. Pentru a sprijini acest proiect puteți dona 2 euro lunar dacă trimiteți un mesaj cu textul FACEM la 8845 sau 4 euro cu mesajul FACEM la 8864. 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62326361
Plimbare cu ATV-ul încheiată la spital pentru o tânără din Bihor. Avertismentul salvamontiștilor. GALERIE FOTO

O plimbare cu ATV-ul s-a încheiat la spital pentru o femeie de 28 de ani, din Bihor.

62326347
Tragedie produsă de un șofer începător care a condus cu viteză în Timișoara. Doi tineri de 20 de ani au murit

Tragedie pe străzile din Timișoara. Doi tineri și-au pierdut viața în noaptea de miercuri spre joi, într-un accident cumplit.

62326134
Un nou cutremur în Gorj. Ce magnitudine a avut

Un nou cutremur cu magnitudine media s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, în Gorj. Magnitudinea pe scara Richter a fost de 3,9. 

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.