Se redeschid birourile de înmatriculări auto. Când se reiau examenele pentru permis

61790892

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a anunțat că începând de luni va relua activitatea cu publicul în toată țara, excepție făcând zonele aflate în carantină.

Astfel, românii vor putea să își reînnoiască permisul de conducere sau să își înmatriculeze mașina începând cu data de 18 mai.

„În ceea ce priveşte programul de lucru cu publicul al serviciilor publice comunitare, acesta diferă de la un judeţ la altul, sens în care recomandam consultarea site-urilor instituţiilor prefectului, respectiv site-ul www.drpciv.ro, secțiunea program de lucru serviciul public comunitar, aflată în pagina principală”, a anunțat DRPCIV într-un comunicat.

Autoritățile precizează că solicitările se vor soluţiona doar în baza programărilor online - accesibile pe site-ul www.drpciv.ro, iar accesul în incinta sediilor se va face controlat, în grupuri mici formate din 5-10 persoane.

Când se reiau examenele pentru permisul auto


În ceea ce privește activitatea de examinare, DRPCIV preconizează că reluarea acesteia la începutul lunii iunie, în două etape, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție şi distanțare socială în vederea limitării răspândirii coronavirusului.

Prima etapă – examinarea la proba practică pentru cei declarați admis la proba teoretică și programați la proba practică pe durata instituirii stării de urgență (cu prioritate pentru candidaţi afectaţi de măsurile restrictive, respectiv cei cărora le-au expirat documente aflate la dosarul de examinare sau expirarea acestor documente în perioada imediat următoare).

În vederea programării candidaților aflaţi în această situație sunt analizate două posibilități:

► Programarea din oficiu cu informarea acestora – în ordinea programărilor anterioare,

► Programarea prin intermediul școlilor de şoferi pe platforma online dedicată – cu informarea candidatului.

În a doua etapă –reluarea activității de examinare – proba teoretică la aproximativ 2 săptămâni, în funcție de volumul solicitărilor pentru proba practică.

În vederea desfășurării activității de examinare vor fi respectate, cu strictețe, următoarele măsuri de protecție în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului ;

► Utilizarea măștilor de protecție - atât pentru candidați cât și pentru examinatori;

► Dezinfectarea interiorului autovehiculelor folosite la desfășurarea probei practice, înainte de începerea fiecărei probe;

► Respectarea distanțării persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere, cel puțin 1,5 m;

► Evitarea prezentării la locul de întâlnire al candidaților cu însoțitori (prieteni, rude, susținători). Accesul va fi permis doar candidatul și reprezentanții şcolilor de conducători auto;

► Desfășurarea activității de instruire numai în spații deschise, cu respectarea regulilor de distanțare socială;

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62122172
Primul oraş din țară unde a apărut un automat stradal cu măști, mănuși și dezinfectanți

Sibiul este primul oraș unde a apărut un automat stradal de la care se pot cumpăra măști, mănuși, ochelari de protecție și geluri dezinfectante.

62125263
După o criză de furie, o femeie din Neamț și-a dat foc la casă

O femeie de 47 de ani din județul Neamț este cercetată de polițiști, deoarece, într-o criză de furie, ar fi incendiat casa în care locuia împreună cu soțul ei, fiica lor și o nepoata.

62125277
Un bărbat din Dâmbovița, bătut cu sălbăticie, după o criză de gelozie: „L-au luat la omor”

Un bărbat din Dâmbovița a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost bătut cu sălbăticie de mai mulți indivizi.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.