Școală din România, amendată, în premieră, pentru discriminarea unui elev cu dizabilităţi

×
Publicitate

Cazul este înregistrat la Piteşti, unde dascălii nu ar fi adaptat lecţiile la nevoile speciale ale unui băiat de clasa a şaptea.

Inspectoratul Şcolar Argeş a fost sancţionat pentru declaraţii discriminatorii şi pasivitate în faţa situaţiei.

În octombrie 2016, elevii unei clase de la şcoală Ion Luca Caragiale din Piteşti, susţinuţi de părinţii lor, au refuzat să intre la cursuri mai multe zile la rând, pentru a obţine mutarea unui coleg care i-ar fi agresat şi deranjat în timpul orelor.

Băiatul, care era un copil adoptat şi se luptase în trecut cu o formă de cancer, prezenta o deficienţa de tip somatic, însă avea recomandare de integrare în învăţământul de masă. Trebuia însoţit la şcoala de părinţi, însă aceştia nu puteau respecta mereu programul.

Centrul european pentru drepturile copiilor cu dizabilităţi a reclamat cazul la Consiliul Naţional pentru compaterea discriminarii, iar acesta a amendat şcoală cu 2000 de lei pentru că nu a adaptat curicula la situaţia specială a băiatului şi cu 1000 de lei pentru că i-ar fi scăzut nota la purtare.

Inspectoratul Şcolar Argeş a fost sancţionat cu amendă de 2000 de lei pentru declaraţii discriminatorii. Băiatul este acum elev în aceeaşi clasă şi va termina în curând ciclul gimnazial.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
61942269
Fostul procuror anticorupţie Mircea Negulescu, urmărit penal de DNA
Instanţa Supremă a confirmat redeschiderea urmăririi penale.
61953933
Un bărbat din Timiș și-a secționat picioarele, în timp ce lucra în grădină
Un bărbat din județul Timiș și-a prins picioarele sub lamele unui motocultor. Pompierii au fost chemați pentru a-l scoate.
61958876
Microbuz oprit la frontieră. "Comoara" pe care au găsit-o poliţiştii înăuntru
Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 32.800 pachete cu țigări, în valoare de 384.000 de lei - peste 82.000 euro.