Scandal la UPU Ploiești. Aparținătorii unui pacient acuză medicii că îi grăbesc moartea: „Vor să-l intubeze”

×
Publicitate

Tensiunea crește în fiecare zi în spitalele unde sunt îngrijiți bolnavii de Covid. În Ploiești, apropiațîi unui pacient au provocat un scandal monstru în Unitatea de Primiri Urgențe.

Oamenii aflaseră că ruda lor urma să fie intubată și i-au acuzat pe medici că, astfel, îi vor grăbi sfârșitul. Unul dintre ei a spart cu pumnii și cu picioarele câteva geamuri din spital.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum individul lovește cu pumnii în ușa de sticlă de la intrarea în Unitatea de Primiri Urgențe, apoi ridică piciorul și izbește geamurile de la biroul de triaj al pacienților, aflat lângă camera de gardă.

Sora pacientului a fost lăsată de personalul medical să își vadă fratele, în secția de Terapie Intensivă. După vizită, femeia și-a pierdut cumpătul.

„Fratele meu a venit într-o stare foarte bună la acest spital și ei spun că nu este bine. Vor să îl intubeze. Nu este vaccinat”, a declarat sora pacientului.

„Acum război e și cu pacienții, dar și cu aparținătorii. Primim acuzații că pacienții mor foarte repede”, a transmis dr. Amin Zahra, medic AȚI SJU Ploiești.

În scurt timp, la fața locului au sosit echipajele de la poliție și jandarmerie, care au reușit să potolească spiritele încinse. Cei implicați în scandal au fost duși la secție pentru audieri. Pe numele bărbatului de 42 de ani, care a provocat distrugerile în Unitatea de Primiri Urgențe a fost deschis un dosar penal.

„A fost sancționat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și totodată i s-a întocmit dosar penal pentru distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova.

Rudele bolnavului spun că deocamdată pacientul nu a fost intubat și speră să se vindece.

Articol recomandat de sport.ro
Ce a făcut Bernadette Szocs în „sferturile” de la WTT Contender Istanbul 2026
Ce a făcut Bernadette Szocs în „sferturile” de la WTT Contender Istanbul 2026
Citește și...
62220925
Fetiță de 10 ani, lovită de mașină pe trecerea de pietoni de un șofer de 70 de ani. Ce a făcut apoi
O fetiță de 10 ani a fost lovită de o mașină, pe trecerea de pietoni, pe o stradă intens circulată din Vaslui. Șoferul a părăsit locul accidentului.
62209388
INSP: Până pe 24 octombrie - 3.661 de cazuri confirmate cu varianta Delta
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat marţi că au fost confirmate 3.661 de cazuri de COVID-19 cu varianta Delta până la data de 24 octombrie.
62220921
Un om de afaceri şi doi consilieri locali din Capitală, reţinuţi pentru dare şi luare de mită şi trafic de influenţă
Un om de afaceri și doi consilieri locali din Capitală au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru dare şi luare de mită şi trafic de influenţă într-un dosar legat de amplasarea de panouri publicitare.