Scandal între polițiști și mai mulți bărbați, într-o comună din Gorj, după ce unul a fost încătușat

62131229

Poliţiştii efectuează cercetări pentru lovire sau alte violenţe, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj, în urma unei intervenţii la un conflict pe raza comunei Stăneşti, din județul Gorj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Victor Ţuhaşu, urmare a unui apel la 112, prin care se sesiza o stare conflictuală, un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului, reuşind imobilizarea unui bărbat, moment în care mai multe persoane au intervenit, pentru a-l scăpa, relatează Agerpres.

Imagini de la incident pot fi vizionate aici. Atenție, limbaj licențios.

"Imediat, poliţiştii, prezenţi la faţa locului, au solicitat sprijin, astfel încât spre localitatea respectivă au fost redirecţionate echipaje de ordine publică şi ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale. În prezent, unul dintre cei doi agresori, un tânăr de 23 de ani, din judeţul Buzău, se află în custodia Poliţiei, iar celălalt a fost identificat şi este căutat de către forţele de ordine. Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj. Precizăm că, la momentul intervenţiei în cadrul unui eveniment, poliţiştii acţionează gradual şi proporţional, scopul nostru fiind evitarea escaladării conflictului, prevenirea actelor de violenţă şi, foarte important, salvarea de vieţi", a declarat Victor Ţuhaşu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62131050
Misterul relației dintre tânăra incendiată și agresorul ei. Când a început să primească amenințări
Tânăra de 17 ani, din Mehedinţi, incendiată de un individ care în trecut a curmat 5 vieţi este în stare gravă, cu şanse reduse de supraviețuire.
62131197
Orașul vasluian Murgeni a fost sub asediu. Sute de forțe speciale au descins peste suspecți
Oraşul Murgeni, din judeţul Vaslui, declarat zona specială de siguranţă publică, a fost duminică sub asediu. De data aceasta, trupele speciale au descins în 23 de locuinţe, iar zeci de persoane au fost duse la audieri.
62131195
Situație alarmantă în Brașov. Numărul cazurilor de coronavirus a explodat după relaxarea restricțiilor
Săptămâna se încheie cu veşti îngrijorătoare. Duminică s-au înregistrat 320 de noi îmbolnăviri. Este aşadar a 4-a zi în care numărul celor depistaţi pozitiv a fost în creştere.