Șase persoane, ascunse într-un TIR, descoperite de polițiștii de frontieră

61942385
Politia de Frontiera Romana

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Nădlac II - Csanadpalota au depistat șase persoane originare din Irak și Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera.

Șase persoane au încercat să se ascundă într-un loc special amenajat, în interiorul compartimentului de marfă al unei autoutilitare, scrie Poliția de Frontieră Română.

Un cetățean bulgar, în vârstă de 23 de ani, s-a prezentat, joi, la frontieră, intenționând să treacă ilegal din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

Frontieră Nădlac

Polițiștii au efectuat un control în urma căruia au constatat că în partea superioară a remorcii exista un spațiu special amenajat, peste care era trasă o prelată. În momentul în care s-a efectuat controlul, polițiștii au constatat că șase persoane, cinci bărbaţi şi o femeie, care încercau să se ascundă în zonele respective.

Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului bulgar, pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

 

Frontieră Nădlac

 

Articol recomandat de sport.ro
Flagelul drogurilor în România. Confesiunile și adevărurile dure spuse de un fost polițist la Antidrog
Flagelul drogurilor în România. Confesiunile și adevărurile dure spuse de un fost polițist la Antidrog
Citește și...
61859700
Valabilitatea pașapoartelor se extinde la 10 ani. Care este condiția

Valabilitatea pașapoartelor simple electronice va fi extinsă de la cinci la 10 ani, în cazul persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani.

61937904
Autoritatea polițistului. Amenzi triple pentru persoanele care refuză să se legitimeze

Guvernul a adoptat azi proiectul privind autoritatea polițistului.  Audierea persoanelor la secția de poliție nu va mai depăși 8 ore, iar amenzile se triplează pentru cei care refuză să se legitimeze.

61942356
Mihai Petre și Elwira Duda, secretul unei relații de durată

Invitați în cadrul emisiunii LOVE is Fun, cu Dr. Gaspar și Bogdan, Mihai Petre și Elwira Duda, unul dintre cele mai longevive cupluri de la noi, au povestit în amânunt despre relația lor de dragoste.

Recomandări
Politia politie
Incident grav la sediul poliției din Alba Iulia. Un bărbat cu o pușcă și o grenadă de tip airsoft a cerut să fie ... împușcat

Incident grav, sâmbătă seara, la sediul poliției din Alba Iulia. Un bărbat de 43 de ani, înarmat cu o pușcă și o grenadă de tip airsoft, a intrat în sediul Inspectoratului de Poliție.

Franta proteste
Proteste violente în Franța, Italia și Albania. Autoritățile franceze au reținut peste 1000 de oameni, iar cele italiene 500

A fost o noapte cu proteste violente în Franța, Italia și Albania. În marile orașe din Hexagon, oamenii au manifestat pașnic peste zi. Spre seară s-a lăsat, însă, cu lupte de stradă.

62576553
Infotrafic: Ceață densă pe autostrăzile A0, A2 și A3 și în 29 de județe. Vizibilitate redusă sub 50 de metri

Centrul Infotrafic avertizează că, duminică dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă densă pe A0 Centura Bucureşti, A2 Bucureşti-Constanţa şi A3 Bucureşti-Braşov, dar şi pe drumuri din 29 de judeţe.