Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Daniel-Vasilică Harpa, a precizat că, potrivit datelor de la Recensământul din 2021, comunele Văleni, Pânceşti, Poienari și Ruginoasa se încadrează în această categorie, scrie Agerpres.

Alte două comune - Bâra şi Drăgăneşti - sunt imediat peste pragul de 1.500 de locuitori.

"Deocamdată, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nu a precizat dacă populaţia rezidentă de la Recensământul din 2021 va fi indicatorul utilizat pentru aplicarea pragului de 1.500 de locuitori sau dacă vor fi luate în calcul date demografice mai recente", a scris, pe o reţea de socializare, Daniel-Vasilică Harpa.

Preşedintele CJ Neamţ va face parte din subgrupul judeţean de lucru, alături de prefect şi de preşedintele filialei judeţene a Asociaţiei Comunelor din România.

Care ar putea fi schimbările

În cadrul acestui subgrup se va analiza posibilitatea ca două sau mai multe comune să se asocieze şi să folosească în comun anumite servicii, specialişti sau resurse pentru a funcţiona mai eficient şi pentru a realiza investiţii.

Fiecare comună își păstrează primăria şi consiliul local, dar localităţile care aleg să îşi integreze anumite funcţii administrative vor primi sprijin pentru dezvoltarea proiectelor de investiţii.

A doua variantă este de comasare a două sau mai multe comune, decizie care se ia prin referendum local.

După comasare va exista o singură unitate administrativ-teritorială cu o singură primărie şi un singur consiliu local.

Localităţile care aleg această variantă vor primi bonusuri pentru investiţii, pe o perioadă determinată, şi vor avea garanţia menţinerii punctelor locale de servicii.

"În perioada următoare vom discuta ambele variante împreună cu primarii, pentru a vedea ce soluţii se potrivesc fiecărei localităţi. Orice decizie trebuie să ţină cont de nevoile comunităţilor şi de voinţa oamenilor", a mai spus Daniel-Vasilică Harpa, care este şi preşedinte al filialei PSD Neamţ.

Potrivit acestuia, la nivel naţional sunt 429 de unităţi administrativ-teritoriale cu maximum 1.500 de locuitori.