Suspecții transportau substanțe interzise, cum ar fi cocaină sau canabis, pentru traficanți din Albania.
Indivizii ascundeau stupefiantele, de ordinul tonelor, în TIR-uri care plecau din Spania către alte țări europene.
Potrivit procurorilor DIICOT, gruparea activa din 2023 și transporta cantități impresionante de droguri, inclusiv canabis și cocaină, pentru narcotraficanții din Albania.
După ce primeau comenzile, suspecții organizau, prin aplicații criptate, cursele de TIR care plecau din Spania către diverse state europene. Stupefiantele erau ascunse în spații speciale pentru a nu fi depistate.
Alexandru Peicea, avocat: „Este un dosar destul de mare, cantitatea de droguri este una semnificativă. Cercetările sunt în continuare desfășurate pentru săvârșirea infracțiunilor: constituirea de grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.”
Doar în patru dintre transporturile oprite de autoritățile din Franța, Germania, Italia și Spania au fost găsite peste 1,7 tone de droguri, în valoare de peste 25 de milioane de euro.
În cazul șoferilor prinși în flagrant, liderii se asigurau că au acces la dosarele penale, pentru a afla din timp dacă ancheta ajunge la ei.
16 percheziții au fost făcute ieri în mai multe județe din țară. Gruparea folosea 5 firme drept paravan.
Liderul acesteia a fost listat de EUROPOL drept „High Value Target”, adică o țintă de valoare mare.
La audierile de la București au fost aduși și martori.
Alexandru Peicea, avocat: „Clientul meu este martor. A vândut o mașină unuia dintre suspecții din cauză. A cumpărat-o pentru uz personal.”
Cornel Druță, avocat: „În seara asta m-am prezentat cu clientul meu, care are calitatea de martor. Dânsul a cumpărat un autovehicul de la un presupus inculpat, rămâne de văzut în ce măsură este sau nu vinovat.”
Șapte suspecți au fost reținuți luni seară.