Salarii mai mici pentru 4.000 de angajati ai Complexului Energetic Hunedoara. Masurile luate pentru a evita falimentul

×
Publicitate

Aproximativ patru mii de angajati ai Complexului Energetic Hunedoara vor avea, incepand de luni, un program mai scurt de lucru, dar si salarii mai mici.

Este decizia pe care a luat-o administratia si, sustin sindicalistii, are drept scop scaderea cheltuielilor. Masura ii va afecta pe cei care lucreaza in sectoarele de intretinere, pregatire, dar si personalul administrativ va avea de suferit.

Minerii si energeticienii nu sunt vizati de aceasta schimbare. Luna trecuta, personalul TESA a fost trimis in somaj tehnic cate 10 zile, iar in toata aceasta perioada oamenii au fost platiti cu 75 la suta din salariu.

Complexul Energetic Hunedoara se afla in insolventa, iar minerii i-au prevazut falimentul. De aceea, la inceput de an, sute de ortaci au protestat in subteran, iar unii au intrat in greva foamei.

Complexul Energetic Hunedoara a acumulat datorii la stat de peste 1,2 miliarde de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61793491
Au incasat banii, au intrat in insolventa, iar apoi au disparut. Cum se pierd in Romania 95 de milioane de lei

Sute de locatari din Sectorul doi al Capitalei asteapta de ani de zile ca primaria sa le repare blocurile, asa cum le-a promis. Societatea care a castigat licitatia a oprit insa lucrarile dupa ce a incasat banii.

61793532
Romania a urcat in clasamentul economiilor din UE, insa analistii lanseaza un avertisment. De ce am putea intra in recesiune

Economia Romaniei a ajuns pe locul 16 in Europa. Primele date despre 2015 arata ca am intrecut Cehia si am avut un Produs Intern Brut de aproape 160 de miliarde de euro.

61793426
Anuntul facut de McDonald’s pentru Romania. Ce schimbare a facut lantul de fast-food, de la 1 aprilie

McDonald’s Romania a modificat grila de salarizare pentru pozitiile de entry-level.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.