Cum au ajuns zeci de țigani să se bată sub ochii poliției în plină zi: "Au vrut să ia stăpânire pe oraş"

×
Publicitate

A fost stare de alertă în zona Piteştiului, unde două clanuri de ţigani s-au bătut în plină stradă cu săbii, topoare şi bate.

Poliţiştii au fost nevoiţi să tragă 8 focuri de armă pentru a linişti spiritele. 4 oameni au ajuns la spital, răniţi în încăierare, iar peste 20 sunt la audieri.

Bătaia s-a declanşat în jurul orei 10 dimineaţa, în centrul comunei Bascov. Cele două clanuri, aflate în conflict de mai multă vreme, şi-au delimitat teritoriile şi, se pare, cei care locuiesc în Piteşti au depăşit linia de demarcaţie.

Spun că au fost atacaţi de ţiganii din Merișani, care au descins din mai multe maşini, înarmaţi cu ciomege şi topoare. Lupta a durat doar câteva minute, însă a fost suficient ca mai multe persoane să fie rănite şi 5 autoturisme distruse.

Poliţia din Bascov a cerut întăriri şi în scurt timp la faţă locului au ajuns trupele speciale şi jandarmii. Anchetatorii încearcă să-i găsească acum pe toţi cei implicaţi în bătălie şi să afle cine a declanşat scandalul.

Scenele de bătălie s-au derulat chiar în faţa secţiei de poliţie şi a primăriei din Bascov. Un bărbat care se afla într-un magazin din centrul localităţii a filmat întreaga desfăşurare de forţe.

Luptele au continuat chiar şi după ce poliţiştii şi-au făcut apariţia. 4 maşini ale ţiganilor din Piteşti au fost vandalizate de cei din Merișani.

Bătăuş: "Au scos răngi, au scos săbii. Ei vor să nu mai venim în Bascov, să fie ei şefi."

Femeie: "Am venit să cumpărăm mâncare şi să ne ducem cu copiii la dispensar şi să aducem copiii la şcoală şi a venit cu răngi şi cu topoare şi cu săbii, să ne omoare."

Maşina unui profesor din Bascov a fost făcută zob, "din greşeală", în conflict. Dascălul susţine că beligeranţii aveau şi arme de foc. "Au fost vreo 40-50 la număr, două trupe, una din Merișani şi una de aici. Au avut pistoale. Au tras, da."

Şi angajaţii primăriei Bascov s-au speriat de moarte.

Gheorghe Stancu, primar Bascov: "Oamenii din primărie s-au panicat, unele şi-au închis cabinetele, va daţi seama că a fost aşa, un stres şi un haos total."

Bătăuş: "Am intrat în sediul primăriei, m-am rugat de dl. primar să solicite poliţie."

Agenţii au tras mai multe focuri de avertisment, însă ţiganii nu s-au lăsat impresionaţi.

Mădălin Zanfir, purtător de cuvânt IPJ Argeş : "Au solicitat sprijin secţiilor de poliţie de pe rază municipiului Piteşti şi Serviciului de Acţiuni Speciale şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi."

Trupele speciale au reuşit cu greu să potolească scandalul. Bătăuşii prinşi la faţa locului au fost încătuşaţi, iar răniţii au ajuns la spital. Scandalul a continuat însă şi acolo.

Bătăuş: "Culturistii de la Bascov. Au vrut să ia stăpânire pe oraş."

Şeful secţiei de poliţie din Bascov a imobilizat, singur, 4 agresori, dar în îmbulzeală generală a fost rănit. Comisarul va sesiza Parchetul pentru ultraj.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
61869443
Inspecția Judiciară: Declarațiile lui Augustin Lazăr nu au încălcat codul deontologic

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, nu a încălcat Codul deontologic atunci când a făcut declarații critice despre Ordonanța de Urgență 13, a stabilit Inspecția Judiciară.

61907190
Dosarul decontărilor fictive. Fostul șef al CNAS rămâne în arest preventiv

Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marian Burcea, și alte 13 persoane rămân în arest preventiv pentru încă 30 de zile, informează News.ro.

61868307
Curtea Constituțională a amânat decizia în cazul Laurei Codruța Kovesi

Curtea Constituțională a amânat pentru data de 3 octombrie decizia în cazul sesizărilor lui Dragnea și Tăriceanu, care au cerut ca Laura Codruța Kovesi să răspundă dacă a fost sau nu acasă la Gabriel Oprea în seara alegerilor prezidențiale din 2009.

Recomandări
62196944
Parchetul European a trimis în judecată șefii AFDJ Galați care au dat 7 milioane euro pe remorchere ce nu pot naviga pe Dunăre

Parchetul European a anunțat trimiterea în judecată a funcționarilor AFDJ Galați care au cheltuit 7 milioane de euro din bani europeni pentru remorchere care nu pot naviga pe Dunăre. De asemenea, au fost trimise în judecată o persoană fizică și o firmă.

Sorin grindeanu 2
României îi „lipsesc vreo 10-12 miliarde în acest moment, pentru buna funcționare a statului”. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că României îi „lipsesc” în prezent aproximativ 12 miliarde de lei, bani care sunt necesari „pentru buna funcționare a statului”.

863478716 1715649293493065 238605192093740511 n
Prioritățile prezentate de premierul Luca Niculescu lui Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

Premierul Luca Niculescu l-a informat pe Guvernatorul BNR asupra priorităților sale, într-o primă întâlnire a celor doi, care a avut loc luni dimineață la sediul Băncii Centrale.