Să mori din dragoste rănită. Ucis cu coasa de un tânăr poreclit ”Satana”

62132624

Un tânăr de 19 ani din Vaslui a fost omorât duminică noaptea cu o coasă de un adolescent poreclit ”Satana”, care abia a împlinit 18 ani, în urmă cu câteva zile. Cei doi au avut un conflict spontan din cauza unei fete, de care erau amândoi îndrăgostiți.

 

Potrivit martorilor, scandalul în urma căruia tânărul a decedat ar fi pornit de la o tânără de care ar fi fost îndrăgostită atât victim, cât și agresorul, scrie Vremea Nouă.

În timpul bătăii, Narcis Ursu (19 ani, foto) ar fi primit trei lovituri de coasă, două în spate și una în piept de la Mihai Iordache, zis și ”Satana”.

 

”Satana” abia împlinise 18 ani

 

Presupusul criminal a împlinit 18 în urmă cu câteva zile.

Victima a fost dusă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui cu mașina de familia sa, dar a decedat în timp ce i se acorda primul ajutor.

“Noi am fost sesizați de către un medic din cadrul Spitalului Județean Vaslui cu privire la faptul că a fost adus un bărbat în vârstă de 19 ani, care prezenta o plagă la nivelul toracelui. Ulterior, pacientul a decedat. Întrucât există suspiciunea săvârșirii infracțiunii de omor, ancheta este efectuată de către procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62132616
Tâlhar prins de un polițist care a fugit după el în pijamale. Dialogul dintre cei doi a fost halucinant

Bogdan Chirițoiu, un polițist din Târgu-Jiu, și-a început concediul trezit din somn de țipetele vecinei sale, care tocmai fusese atacată de un tâlhar. „Ce haine... ce încălțăminte, așa am fugit după el, în pijama”, povestește polițistul.

62132604
România sub ape. Este cel mai ploios început de vară din ultimele decenii

După furtunile din weekend, săptămâna începe tot cu vești proaste de la meteorologi. A fost emis un nou cod portocaliu de ploi torențiale pentru mai bine de jumătate de țară.

62127113
Coronavirus România, 22 iunie. Bilanțul orei 13:00 - 246 de cazuri noi și 11 decese în ultimele 24 de ore

În prezent, în România au fost confirmate 24.291 de cazuri de Covid-19, 1.523 de decese, iar 17.031 de persoane au fost declarate vindecate și externate.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.