Rovana Plumb a anunțat comisia JURI din PE că și-a plătit datoria cu 2 apartamente

61915797
Inquam

Rovana Plumb a anunțat luni comisia JURI din Parlamentul European că și-a achitat împrumutul de 800.000 de lei care i-a blocat numirea în funcția de comisar european.

Potrivit Mediafax, Rovana Plumb și-ar fi achitat datoria oferind creditorului 2 apartamente.

”Având în vedere acest lucru, şi pentru a debloca această situaţie, am făcut paşi pe care sunt convinsă că JURI le va considera o soluţie adecvată. Astfel, am oferit creditorului rambursării (persoană fizică) două apartamente pe care le deţin în România, care sunt deja în declaraţia financiară şi aceasta a acceptat ca o plată integrală imediată a datoriei mele. În consecinţă, datoria care a generat îngrijorările dumneavoastră nu mai există. Cât de curând posibil, până pe 23 octombrie 2019 când Parlamentul European va vota noua Comisie, soluţiile menţionare mai sus vor fi puse în aplicare”, se arată în scrisoarea transmisă de Rovana Plumb către Comisia JURI.

Letter to the JURI Committe... by Alina Mihai Sandu on Scribd

Luni, preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis premierului Viorica Dăncilă o scrisoare prin care o invită miercuri la consultări pe tema nominalizării persoanei pentru funcţia de comisar european.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62075080
Angajat al unui club sportiv, acuzat că ar fi agresat sexual minore în vestiar

Verificări în cazul unui angajat al unui club sportiv care ar fi agresat sexual minore în vestiar.

62081055
Dialog halucinant. Cum au fost sfidată Poliția Rutieră de un șofer din Arad. VIDEO

Dialog halucinant între șoferul unui Mercedes înmatriculat în Arad și un echipaj al Poliției Rutiere. Bărbatul a fost tras pe dreapta pentru că circula pe contrasens.

62081056
Brânzeturile fac ceea ce niciun supliment alimentar nu reuşeşte să facă

Ne interesează să avem un sistem imunitar puternic, dar nu ştim ce să facem în acest scop.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.