Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”

×
Publicitate

În față numărului tot mai mare de îmbolnăviri și a situației infernale din secțiile ATI, în acest weekend mulți dintre românii indeciși s-au hotărât să se vaccineze.

Unele centre din marile orașe au fost chiar aglomerate și s-a stat la coadă. În ultimele 24 de ore, s-au vaccinat cu prima doză peste 22 de mii de persoane.

Până acum, peste 5.600.000 de oameni s-au vaccinat cu schemă completă. Rămânem însă la coada clasamentului european, cu puțin peste 29 la sută din populație imunizată.

La centrul de vaccinare dintr-un mall din Capitală s-au așezat la coadă zeci de oameni. Cu programare sau fără, toți au așteptat să se imunizeze, mulți dintre ei cu prima doză.

M-a convins fii-miu. Deși are 26 de ani s-a vaccinat primul. Lucrez în construcții. Nu mi-au cerut (la muncă – n.red.) dar majoritatea s-au vaccinat și mă simțeam nelalocul meu”, a spus o persoană aflată la coadă.

Ne-am gândit că nu mi se poate întâmpla sau ne ferim destul de mult, dar am avut destul de multe cazuri în cercul de prieteni și familie și am considerat că trebuie să ne vaccinăm”, a adăugat o altă persoană.

Și la centrul de vaccinare din pIața Obor s-a format coadă.

-Ce te-a făcut să te vaccinezi?
-S-au aglomerat cazurile și te lovești și de unele restricții, așa că trebuie până la urmă să-l facem
”.

Merg cu soțul, l-am convins, eu le am pe altele. Nu suportăm să fim închiși”, a spus o femeie.

Într-un centru de vaccinare din Constanța, media celor ce vin să se imunizeze este de 1.500 de persoane pe zi, și tendința este în creștere.

Suntem nevoiți, acum cu școală, au intrat trei clase într-o singură zi în carantină”, a punctat cineva.

Și la Iași, în ultimele 24 de ore, aproape 2.000 de oameni au ales să se vaccineze antiCovid, Un sfert dintre ei sunt la prima doză.

Soțul meu a avut covid, abia a ieșit acum 3 zile, a scăpat de boală și am înțeles că este necesar acest vaccin”, a declarat o femeie.

La Aeroportul Internațional din Iași, cine este vaccinat primește parcare gratuită, timp de 48 de ore.

Cea mai mare rată de vaccinare din țară este în comuna Dumbrăvița, lângă Timișoara. Aici peste 54 la sută din locuitori s-au vaccinat.

Este o adevărată catastrofă la noi în țară și facem tot ce e posibil să ne ferim”, a spus o femeie.

Cosmina Ștefan - medic-șef centru de vaccinare: ”Au înțeles că vaccinarea este singura modalitate eficientă de prevenție în cadrul pandemiei”.

Mâine va ajunge în țară, cu avionul, la Otopeni o nouă tranşă de 300 de mii de doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech.

 

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Citește și...
O femeie de 105 ani a mers să se vaccineze cu doza 3: "Singura soluție să scăpăm e vaccinul"

O femeie în vârstă de 105 ani s-a vaccinat, duminică, în București.

Localnic din Corbeanca: „Când nu o să-mi dea voie să ies din curte, poate o să mă vaccinez”

În fiecare zi bilanţul rece al victimelor Covid ne dă fiori: avem raportate peste 11.500 de infectări din 41.223 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 28 la sută.

Un tânăr nevaccinat a fost prins la jocuri de noroc cu un certificat verde fals

Un tânăr de 21 de ani care se afla într-o sală de jocuri electronice a fost prins cu un certificat verde false. El a fost descoperit în timpul unei razii de pe bulevardul Eroilor de la Tisa, din Timișoara.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Protest de amploare al fermierilor în fața Guvernului. Oierii anunță că rămân în stradă până își rezolvă revendicările

Fermierii protestează marți în fața Guvernului, fiind așteptați agricultori din toate sectoarele, de la apicultură și cultura mare până la creșterea ovinelor.