Guvernul de la Madrid ii scapa de datorii pe romanii din Spania. Toti cei care castiga anual SUB aceasta suma vor fi iertati

×
Publicitate

Mii de romani vor scapa de datoriile pe care le-au facut in Spania. Guvernul de la Madrid a luat o decizie indrazneata, care presupune stergerea restantelor imobiliare ale celor care nu-si mai pot plati casele.

Proiectul de lege, adoptat zilele acestea, ar putea sa se aplice peste o luna, dupa ce trece prin parlamentul spaniol. Astfel, toti cei care castiga sub 22 de mii de euro pe an isi pierd apartamentele, dar macar nu mai dau si bani in plus.

In 2007, Cristi a imprumutat de la o banca din Spania 300.000 de euro ca sa-si cumpere un apartament cu 3 camere. Lucra in constructii, castiga bine si nu s-a gandit ca o sa vina zile negre. N-a mai avut de lucru, iar rata i s-a dublat, ajungand la doua mii de euro. Practic a fost fortat sa predea casa.

"I-am lasat cheile pe masa de la casa si i-am zis: poftim, astea-s cheile", a povestit Cristi.

Locuinta, evaluata la doar 150.000 de euro, a acoperit doar jumatate din datorie. "Am ramas cu 150.000 datorie, la care banca in tot acest timp a mai pus un interes de inca 100.000", a spus barbatul.

Noua lege ar urma sa-l scape pe Cristi de sumele restante. In Spania sunt 250.000 de romani cu datorii in banci.

"Mii dintre acesti romani s-au trezit in imposibilitatea de a lucra si n-au mai putut plati creditele in banci, riscand astfel sa ramana fara case si fara sa mai poata lucra legal", a spus Daniel Tecu, presedintele FADERE.

Decretul aprobat de guvernul spaniol ii scuteste de plata datoriilor pe toti cei care au venit anual, per familie, mai mic de 22,365 de euro. Raman fara un bun, dar pot sa doarma linistiti noaptea si sa o ia de la zero.

"E greu, mai ales si cu 2 copii, sa supravietuiesti in asemenea conditii e dificil", a spus Sorin Vasile, un roman din Spania.

In Romania, cei care au datorii sunt urmariti toata viata de bancile care vor sa-si recupereze banii. Oamenii nu pot fi iertati daca si predau locuinta, desi in Parlament exista inca de anul trecut un proiect blocat, care prevede acest lucru. La noi, dupa vanzarea casei, oamenii sunt obligati sa faca rost si de restul banilor, daca proprietatea vanduta nu mai acopera creditul luat.

Prevederi asemanatoare cu cele din Spania exista si in Statele Unite. Au contribuit insa la declansarea crizei imobiliare din 2007. Atunci, cei mai multi dintre datornici au preferat sa-si predea locuintele bancilor, dupa ce s-au devalorizat brusc.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61644376
Balonul militar pe care armata romana se va baza pentru spionaj, in cazul unui razboi. Ce spun specialistii despre el

In timp ce armata pregateste cele doua centre de comanda si control NATO de la Bucuresti, inginerii de la Agentia de tehnica militara ofera deja prototipul celui mai nou sistem de supraveghere.

61644323
Topul celor mai frumoase eleve de liceu din Cluj sau cu ce se mai ocupa tinerii in timpul liber

Multe liceence din ziua de azi sunt mai preocupate de propria imagine decat de scoala. O demonstreaza notele din fiecare an de la BAC, in egala masura cu pozele publicate pe retelele de socializare.

61612361
Cand va afla Gigi Becali daca va fi eliberat din inchisoare. Data la care se va judeca recursul procurorilor a fost stabilita

Contestatia procurorilor la decizia de saptamana trecuta a Judecatoriei Medgidia care a admis solicitarea lui Gigi Becali de eliberare conditionata din Penitenciarul Poarta Alba va fi judecata in 31 martie, au decis magistratii Tribunalului Constanta.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.