Românii au început să împodobească brazii de Crăciun mai devreme. Ofertele care îi așteaptă în piețe

×
Publicitate

Am intrat în luna sărbătorilor și deja orașele sunt împânzite de spații special amenajate pentru vânzarea brazilor. Cu toate că mai sunt trei săptămâni până la Crăciun, vânzările merg bine, spun comercianții.

De la un an la altul, sunt tot mai mulți oameni care împodobesc bradul mai devreme.

În Piața Obor au fost organizate mai multe spații pentru vânzarea brazilor de Crăciun. Primi clienți au venit și au ales bradul potrivit pentru ei. L-au cumpărat și au plecat cu ei la cu el acasă, chiar dacă suntem abia la începutul lunii decembrie. Oferta este extrem de variată. Aceștia sunt brazii cei mai populari care au vânzarea cea mai bună și asta datorită dimensiunii. Bradul acesta are un jur de 1,75m este potrivit pentru o cameră de apartament.

Prețul pentru un exemplar este de 160 lei. Bineînțeles că sunt și brazi mai mici, la ghiveci, dar și mai impunători. Un brad de doi metri, de exemplu, ajunge să coste și 500 lei.

Sunt și variante mai înalte, inclusiv unii pomi care pot ajunge până aproape la 8m. Și prețul este pe măsură, în jur de 6.000 lei. Este un brad care poate fi amplasat într-o curte, pentru cei care își doresc să își impresioneze invitații. În Piața Obor sunt la vânzare brazi din Danemarca, aduși din import, crescuți într-o pepinieră privată. De altfel, numărul pomilor crescuți și aduși din import este în creștere în comparație cu Romsilva. O dinioară, unul dintre cei mai importanți furnizori de la noi, care scoate de la an la an mai puțini brazi la vânzare. Anul acesta, de exemplu, vor vinde puțin peste 18.000.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Care sunt cele mai căutat jucării pentru Moș Nicolae. 300 lei este bugetul mediu

Mai sunt doar două zile și un pic, până la Moș Nicolae, cel care va aduce cadouri, cât cuprind ghetele… și chiar mai multe, dacă încălțările sunt mici.

Doi minori din Craiova au fost prinși după ce au tâlhărit alt tânăr. I-au luat căștile din urechi

Doi minori, de 16 ani, din Craiova au fost reținuți luni seară de polițiști după ce ar fi atacat un tânăr de 15 ani. Tâlhăria s-a petrecut pe bulevardul Dacia din oraș.

Bănescu demontează unele afirmații religioase ale lui Călin Georgescu: Razne sapiențiale de „cler și popor” seducătoare

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române şi membru în conducerea CNA, a demontat unele dintre afirmaţiile despre credinţă şi rugăciune făcute de-a lungul timpului de Călin Georgescu, candidat la Preşedinţia României.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.