Reprezentanții CNAIR anunțau anul trecut că în 2026 vom avea 250 de kilometri noi de șosea de mare viteză. Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură spun însă că obiectivul nu mai este fezabil și că, în cel mai bun caz, am putea avea 170.

Tronsonul Zimbor-Poarta Sălajului are puțin peste 12 km lungime și grăbește legătura dintre Cluj-Napoca și vestul țării. În viitor va fi legat de Autostrada Transilvaniei.

De ce au apărut întârzieri

Contractul a fost semnat în 2020, iar conform termenelor inițiale, ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2023, cel mai târziu în august 2024. Reprezentanții CNAIR explică și de ce drumul a fost deschis circulației cu 2 ani întârziere.

Cristian Pistol, președintele CNAIR: Întârzierile au fost cauzate de mai multe aspecte odată de alunecări, în zona Transilvaniei terenurile sunt nu foarte coezive. a trebuit să modificăm inclusiv traseul autostrăzii pe anumite porțiuni.

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor: E una dintre autostrăzi care a fost mai mult timp sinonimă cu blocaje și cu scuze decât cu lucrări propriu-zise. se vor deschide și ceilalți kilometri de la Zimbor spre Nădășelu astfel încât vom fi în situația în care aproape din Sălaj se va putea ajunge pe autostradă până la Sibiu sau până la Deva.

La finalul anului trecut, președintele CNAIR susținea încrezător că în 2026 vom inaugura 250 de kilometri de șosea de viteză și drum expres. Astăzi au transmis că vom atinge 200 de kilometri, dar există sceptici.

Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructură: Acest scenariu ideal, maximal cu toate planetele aliniate nu mai este posibil. Anul ăsta o să ne ducem la 170.

Ce tronsoane ar putea fi inaugurate

Tot anul acesta pe A3 ar putea fi inaugurați - aproximativ 30 km între Nădășelu și Zimbor și alți 26 între Suplacu de Barcău și Chiribiș.

Pe autostrada Moldovei circulația urmează să fie deschisă și de la Adjud la Bacău, pe aproximativ 47 kilometri.

Pe Sibiu – Pitești este programată inaugurarea secțiunii Tigveni – Curtea de Argeș, de aproape 10 kilometri.

Pe A0 Nord în jur de 30 de kilometri ar urma să fie dați în circulație.

Tot în 2026 este estimată și deschiderea Drumului Expres Brăila – Galați, de aproximativ 12 km, însă inaugurarea depinde de rezolvarea problemelor tehnice de la viaductul peste Siret.