România duce lipsă de pediatri în spitale. Medic: Naţia asta e uşor-uşor condamnată la pieire

62342321
Shutterstock

Medicul primar ORL Marian Stamate de la Spitalul Clinic Colţea din Capitală atrage atenţia că la nivelul întregii ţări e o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi, scrie News.ro.

Specialiştii consideră că Pediatria nu atrage privirile  nici ale media, nici ale autorităţilor, nici ale tinerilor medici – întrucât nu este „spectaculoasă”.

„Dacă la un accident auto e ceva spectaculos, e tragic, dar e un grad de spectaculozitate pentru presă şi pentru privitori, dacă la o explozie e blockbuster, deci este şi mai atractiv din punct de vedere media, dezastrul tăcut din spitalele României nu crează audienţă, nu atrage atenţia. Nu atrage atenţia, nu crează reacţii ale administraţiie locale şi naţionale din sistemul sanitar şi din sistemul financiar”, a declarat Marian Stamate de la Spitalul Clinic Colţea din Bucureşti, la Medika TV, joi seară.

Lipsa medicilor

Stamate a tras un semnal de alarmă privind lipsa unor medici din spitale.

„Ţara există pentru că există copii. La nivelul pediatriei în România este un cataclism. Nu mai sunt pediatri. Cei care au fost au ieşit la pensie sau mai fac gărzi din postura de pensionari, cât vor mai putea, săracii. Medicii tineri nu aleg pediatria sau nu se duc să profeseze în anumite zone. Avem o criză de neonatologi extraodinară în oraşe cu 30.000 de locuitori, să nu credeţi că e vorba de un oraş cu 5.000 de locuitori. Atunci, naţia asta e uşor-uşor condamnată la pieire. La ora actuală dintr-un cumul de factori avem cea mai mare mortalitate infantilă din Europa. Adică am reuşit să fim premianţi şi noi la ceva în Uniunea Europeană. Din păcate la mortalitate infantilă”, a mai spus Stamate.

Unde sunt cele mai mari probleme

Şi medicul Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor a precizat la Medika TV că sunt multe specialităţi deficitare mai ales în spitalele judeţene care nu sunt centre de rezidenţiat.

„E un fenomen general în întreaga ţară. Sunt specialităţi extrem de deficitare în întreaga ţară. Pediatria este una, chirurgia toracică este alta, neurochirurgia. Sunt multe specialităţi deficitare, mai ales în spitalele judeţene care nu sunt centre de rezidenţiat. Mai este un fenomen extrem de periculos pentru viitorul medicinei din România. Centrele de rezidenţiat atrag medicii prin faptul că medicul rezident este la începutul vieţii sale profesionale, cât şi familiale. Îşi întemeiază o familie şi rămâne în centrul de rezidenţiat şi doreşte să rămână fiindcă are familia întemeiată acolo. Îi va fi greu să se mobilizeze într-un spital judeţean care nu e atractiv. Sunt spitale judeţene din zona noastră Satu Mare, Zalău, Bistriţa care reuşesc să atragă destul de greu specialiştii pentru că aceştea preferă să rămână acolo unde şi-a întemeiat familia”, a precizat Borcea.

Hadrian Borcea a adăugat că sunt unii rezidenţi care fac mai multe rezidenţiate, în loc să meargă să lucreze în alte spitale.

„Problema e că pentru a nu pleca din centrul de rezidenţiat i se acceptă să facă şi al doilea rezidenţiat şi să facă şi al treilea rezidenţiat. Adică rămân rezidenţi pe veci în centrele de rezidenţiat. Am colegi care sunt în anul I-II-III pe medicină de urgenţă, dar care sunt specialişti neonatologi, specialişti de chirurgie toracică de care ar fi nevoie în spitalele judeţene, altele decţt în centrele de rezidenţiat”, a subliniat Borcea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62364910
Mesaj RO-Alert emis de ISU Prahova: Urşi văzuţi pe străzile din Sinaia şi Buşteni

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova a emis, joi seară, mesaje RO-ALERT după ce în zone publice din staţiunile Sinaia şi Buşteni au fost văzuţi urşi.

62384459
Cinci oameni au murit după ce s-au prăbușit cu liftul. Momentul tragediei a fost filmat. VIDEO

Cinci persoane au murit după ce s-au prăbușit cu liftul, la un popular resort turistic din Bali.

62384196
Cum arată interiorul unui bloc din Craiova, în urma unui incendiu devastator. Ce susțin pompierii care au intervenit | FOTO

Autorităţile din Craiova au fost în alertă după ce un incendiu violent a cuprins un bloc din oraş. Flăcările s-au întins la toate cele cinci scări ale imobilului, sub ochii îngroziţi ai celor care stau acolo.

 

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.