România blochează adoptarea unui document UE critic la adresa Republicii Moldova

62006777
iStock

România a blocat planurile adoptării de către miniştrii de externe ai Uniunii Europene a recentelor concluzii ale Consiliului Afaceri Externe al UE critice la adresa Republicii Moldova, au declarat diplomaţi europeni pentru Radio Europa Liberă.

Concluziile, care trebuie aprobate în unanimitate de Consiliul Afaceri Externe, urmau să fie adoptate de miniştrii europeni fără alte discuţii în cadrul unei reuniuni la Bruxelles pe 10 decembrie.

Însă, surse diplomatice sub rezerva anonimatului au declarat pentru RFE/RL că România, sprijinită de Ungaria, s-a opus ca proiectul de text să fie votat la reuniunea din 10 decembrie. Potrivit aceloraşi surse, România ar fi luat această decizie la începutul acestei săptămâni atunci când diplomaţii UE s-au întâlnit pentru a discuta acest document.

Sursele citate au afirmat că Bucureştiul şi-a exprimat 'foarte clar' opoziţia faţă de acest text şi că la reuniunea de luni nu se va mai face nici o încercare de a introduce subiectul pe agendă.

Proiectul de text, consultat de RFE/RL, prevede că 'angajamentul faţă de principiile democratice, statul de drept şi respectarea drepturilor omului se află la baza' Acordului de Asociere UE-Republica Moldova. Însă, evenimentele din Republica Moldova începând din februarie, 'inclusiv invalidarea alegerilor pentru Primăria Chişinăului', au 'provocat îngrijorări semnificative' cu privire la angajamentul acestei ţări.

Potrivit documentului, miniştrii de externe ai UE se aşteaptă ca alegerile parlamentare programate pentru februarie 2019 în Republica Moldova 'să se desfăşoare conform standardelor internaţionale, respectând principiile democratice şi asigurând un proces credibil, transparent şi cuprinzător'.

Proiectul de text exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la 'numărul tot mai mare de cazuri raportate care implică presiuni şi intimidări' în Republica Moldova. Declaraţia mai cere autorităţilor din Republica Moldova să asigure tuturor candidaţilor accesul la mass-media şi şanse egale de a participa la alegeri.

De asemenea, proiectul de text cere Chişinăului să asigure existenţa 'unui număr corespunzător de secţii de votare' atât în ţară, cât şi în străinătate.

Concluziile urmau să fie adoptate după ce Comisia Europeană a decis să reducă ajutorul financiar pentru Republica Moldova cu aproximativ 22,7 milioane de dolari pe an atât pentru 2017, cât şi pentru 2018, pe fondul îngrijorărilor legate de statul de drept şi încălcarea normelor democratice.

Comisia a suspendat de asemenea un program de asistenţă macrofinanciară de 113 milioane de dolari pentru Republica Moldova până la o decizie ulterioară.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62006784
Elev de 12 ani căzut de la etaj, la Liceul de Arte din Târgovişte. O profesoară l-a găsit în stare critică

Un elev în vârstă de 12 ani, de la Liceul de Arte ”Bălaşa Doamna” din Târgoviște, este în stare critică după ce a căzut în gol de la etajul doi al clădirii.

61995396
Ambulanţă SMURD, blocată pe un drum de pământ. Pacienta a fost transportată pe targă

O ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie ale pompierilor militari din Brad au rămas blocate joi pe un drum de pământ din satul Dumbrava de Jos, judeţul Hunedoara.

62006736
Sentința pentru bărbatul care și-a ucis soția într-o grădiniță din București

Bărbatul care și-a ucis soția la începutul acestui an într-o grădiniță din capitală a fost condamnat în primă instanță de Tribunalul București la închisoare pe viață.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.