România a emis trei alerte noi privind măşti de protecţie neconforme. Unele sunt pentru copii

62174025
Shutterstock

România a emis în sistemul RAPEX trei noi alerte privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis, vineri, AGERPRES.

Măştile neconforme se comercializau sub brandurile Elmed, Ouke şi Maiken, acestea din urmă fiind destinate copiilor.

Produsele nu erau certificate de o instituţie care are abilităţi în acest sens şi este posibil să nu ofere protecţia dorită, se arată în alertele publicate pe site-ul Comisiei Europene.

Până în acest moment, România este autoarea a 25 de alerte referitoare la măştile comercializate în spaţiul UE.

"Avem toleranţă zero faţă de practicile incorecte ale unora dintre operatorii economici. Suntem extrem de vigilenţi în toate cazurile care prezintă un pericol potenţial pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor români", a declarat Claudiu Dolot, preşedintele ANPC.

Potrivit comunicatului, ANPC se află în permanentă alertă în ceea ce priveşte piaţa de bunuri şi servicii, mai ales cele absolut necesare în această perioadă marcată de pandemia Covid-19.

ANPC îi avertizează încă o dată, pe această cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul "produse interzise comercializării", astfel încât ca actul comercial să se desfăşoare conform prevederilor legale, cu respectarea drepturilor consumatorilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62149759
Ministrul Mediului: Pescuitul sturionilor, interzis pe o perioadă nedeterminată

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a semnat ordinul privind interzicerea pescuitului sturionilor din apele teritoriale româneşti pe o perioadă nedeterminată, a anunţat acesta vineri, într-o conferinţă de presă la Tulcea.

62177603
Ce este tulpina sud-africană COVID-19. Sunt eficiente vaccinurile împotriva acestei variante de coronavirus?

Varianta sud-africană de Covid-19 are denumirea științifică de B.1.351 sau 501Y.V2 și a fost identificată pentru prima dată în România vineri.

62177606
Ministrul Justiției, Stelian Ion, despre clasarea dosarului 10 august: ”Nu se termină aici. Ancheta continuă”

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că decizia de clasare a dosarului 10 august nu înseamnă finalizarea anchetei cu privire la evenimentele din Piața Victoriei. ”Nu se termină aici”, a spus ministrul.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.