Finala deosebit de strânsă, disputată între două echipe românești, i-a făcut pe membrii juriului să numească „fără precedent” complexitatea roboților proiectați de la zero. Campionatul global de robotică a adunat aproape 350 de echipe din 81 de țări.
Construiți de liceeni de la primul șurub, roboții au concurat în meciuri care le-au testat viteza, precizia și capacitatea de adaptare. Au funcționat ca entități autonome, capabile să găsească un set de mingi, să le arunce la coș, să le sorteze și să le depoziteze conform cerinței arbitrilor.
Filip Neațu: „Suntem nespus de fericiți că am ajuns să câștigăm Campionatul Mondial de Robotică la Houston. Ceea ce am reușit să facem simțim că aduce cu adevărat cinste României.”
Medalia de aur a Campionatului Mondial de Robotică a revenit unei echipe din Brăila, argintul a ajuns la echipa din Buzău, iar pe locul al treilea s-au clasat cei din București. În total, cele 8 echipe românești au adunat 15 premii distincte.
Denis Racoviță, programator: „Sunt foarte mândru de rezultatele echipei noastre și de reușita acesteia și a fost o experiență de neuitat.”
Concurenții reprezintă licee din Brăila, Buzău, București, Focșani, Timișoara și Ploiești și au între 14 și 17 ani.
Dana Războiu, organizator: „Roboții sunt din ce în ce mai sofisticați și echipele românești sunt din ce în ce mai bune. Și la roboți, dar și la adunat comunitate în jurul lor. Dacă o să mergeți în Brăila sau în Buzău sau în Ploiești o să vedeți că tot orașul știe de echipa asta.”
Corespondent PROTV: „Privind dincolo de trofee, ceea ce fac aceste concursuri nu e doar să trieze vârfuri pentru concursurile internaționale, ci să aducă la preselecții elevi cu performanțe medii, lipsiți de încredere că s-ar putea remarca în disciplinele STEM - științe, tehnologie, inginerie, matematică. Robotica e o joacă inteligentă în care formulele și legile sunt accesibile. Contează mai mult inventivitatea și funcționarea eficientă a echipei.”
Iulia Tudor: „M-am ocupat ca robotul să fie gata de fiecare competiție și am trăit fiecare meci cu sufletul la gură.”
O parte dintre concurenți vor să rămână în România, având deja locuri rezervate pentru olimpici la facultățile dorite.