RIAL, societatea primăriei brașovene care a închiriat 1.300 de case, dar are 10 milioane de lei gaură

×
Publicitate

Cum e să ai în administrare peste 1300 de case, apartamente şi spaţii comerciale şi să fii, totuşi, falit!?

 

Se întâmplă la Braşov, unde societatea care a moştenit patrimoniul fostului ICRAL a acumulat 10 milioane de lei datorie. Chiriile sunt ridicol de mici, iar imobilele, unele cu o arhitectură deosebită, au ajuns în stare jalnică. Situaţia e similară şi în alte oraşe.

O asemenea vilă din centrul Brașovului aparţine în totalitate municipalităţii. Se află în cea mai râvnită zonă a oraşului, sub Tâmpa, în vecinătatea zidului istoric, lângă un bastion. Pentru cele șapte apartamente de aici, RIAL Braşov încasează în total 350 de euro pe lună, cât este chiria unei locuinţe de două camere pe piaţa liberă. E drept, societatea nici n-a mai făcut reparaţii; o locatară se plânge că o plouă prin acoperiş.

Reporter: Aţi anunţat la Rial că aveţi problemă cu tavanul?

Perna Niță, chiriașă RIAL: „Păi a fost aicea o doamnă o dată şi i-am arătat...”

Chiriaşii mai înstăriţi s-au extins cu o verandă, au împrejmuit toată grădina şi au pus poartă cu lacăt. Fireşte, fără ştirea RIAL-ului care, în acte, le-a închiriat doar 82 de metri pătraţi.

Municipalitatea deţine în tot Brașovul peste 1.300 de spaţii. Deşi foarte valoroase, aceste imobile aduc venituri lunare extrem de reduse: 2,32 lei pe metrul pătrat în cazul locuinţelor şi 8,9 lei restul spaţiilor.

Sunt 1190 case/apartamente cu 2,32 lei /mp/lună și 141 spaţii cu altă destinație - 8,9 lei/mp/lună.


Sorin Jula, director interimar RIAL: „Veniturile sunt foarte mici, vorbim de 250.000 de lei pe lună la un portofoliu de 1.190 de apartamente, case, şi 170 de spaţii comerciale cu altă destinaţie. Deci venitul este foarte mic"

Chiriașii repară pe banii lor, dar plătesc chirii modice

 

Locuinţele nu sunt destinate nevoiaşilor, iar majoritatea chiriaşilor stau acolo de multă vreme.

Reporter: Reparaţii cine face în casa asta?

Viorica Cocsis Kovacs, chiriașă RIAL: „Noi! Noi doamnă, pe banii noştri. Bineînţeles! dar nimica doamnă... Dar absolut nimic?!”

Deşi se ocupă de închirieri şi construcții - activităţi profitabile pe piaţa liberă - societatea RIAL a acumulat datorii de aproape 10 milioane de lei. "Gaura" a fost acoperită din bugetul local, adică din buzunarul fiecărui braşovean.

 

Allen Coliban, primarul Brașovului: „Vorbim despre prostie şi despre hoţie. de la un punct încolo chiar minciună. RIAL-UL a fost o vacă de muls politic. Adică spaţii atribuite preferenţial, la chirii preferenţiale şi cu sub strictă coordonare politică.”

Noua administraţie locală a numit la RIAL un manager interimar cu misiunea de a redresa compania. Acum, atribuirile de locuinţe RIAL se fac prin licitaţie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62197714
Codul roșu de caniculă a pus ambulanțele în mișcare. Intervenții la oameni care leșină pe stradă

Este apogeul codului roşu de caniculă din vestul țării, spun meteorologii, care anunță că pot fi chiar şi 41 de grade la umbră, plus disconfort termic accentuat.

62193153
DOCUMENT. Noi măsuri de relaxare a restricțiilor, de la 1 iulie. Terasele vor avea program până la 2:00

De la 1 iulie intră în vigoare noi măsuri de relaxare. Vom putea sta la terasă, club sau restaurant până la 2 noaptea, iar cei care au programate nunți, botezuri și aniversări pot primi până la 300 de invitați, în interior, dar în anumite condiții.

62197712
Coronavirus România, bilanț 24 iunie. 68 de cazuri noi de infectare

Coronavirus România, 24 iunie. Au fost înregistrate 68 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.