Restaurarea operelor lui Brâncuși: Statul român încearcă pentru a patra oară, în doi ani, să găsească o firmă

62531529

Statul român încearcă pentru a patra oară, în doi ani, să găsească o firmă care să realizeze proiectul de restaurare a operelor lui Brâncuși de la Târgu Jiu.

La ultima licitație publică nu s-a înscris nimeni, așa că Ministerul Culturii a anunțat simplificarea procedurilor și creșterea bugetului.

În plus, autoritățile doresc ca 2026 să fie declarat „Anul Brâncuși”, pentru a marca 150 de ani de la nașterea marelui artist.

Potrivit experţilor, Coloana Infinitului trebuie curăţată şi are nevoie de un strat nou de bronz. Iar pentru Poarta Sărutului se caută o soluţie ca să fie protejată de ploaie.

Adrian Tudor – viceprimarul orașului Târgu Jiu:
„După o perioadă de aproape 20 de ani, venim cu remetalizare și așteptăm ultimele soluții. În anii 60 a fost aleasă o soluție cu o placă de plumb deasupra, această placă a mai fost înlocuită, dar acum există tehnologie.”

Însă, pentru a demara lucrările, trebuie făcut un proiect. De doi ani se caută o firmă, însă nimeni nu s-a prezentat la cele trei licitații.

Autoritățile reiau, acum, procedura și speră să găsească o companie. Ofertele pot fi depuse în următoarele două săptămâni, iar timpul de execuție este de 4 luni. Mai mult, procesul a fost simplificat, chiar dacă nu s-a renunțat la toate criteriile.

Oana Zaharia directorul Institutului Național al Patrimoniului:
„Avem niște criterii de atribuire care să nu se mai bazeze doar pe prețul cel mai scăzut, astfel încât avem o pondere între preț, 34%, experți 30% și ofertă tehnică 36%.”

Natalia Intotero – ministrul culturii:
„Suntem optimiști că, printr-un efort comun, vor fi persoane care să fie interesate.”

În plus, autoritățile din Târgu Jiu vor să reamenajeze și parcul unde se află Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Aleea Scaunelor.

Romeo Chiriac – director de investiții la Primăria Târgu Jiu:
„Infrastructura verde, amenajări peisagistice, sistem de irigație, refacerea aleilor, iluminatul, mobilierul urban, sistem de monitorizare și control, locuri de joacă.”

Ministerul Culturii vrea ca 2026 să fie declarat „Anul Brâncuși”, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui artist. Între timp, turiștii continuă să se bucure de operele lui.


Turistă: „E bine că putem să vedem în aer liber, nu trebuie să plătim bilet că să vedem unul din marii artiști ai lumii.”

Singura restaurare de amploare a operelor de la Târgu Jiu a avut loc între 1997 și 2004.

Statul român s-a împrumutat atunci de la Fondul Mondial al Monumentelor și de la Banca Mondială, pentru a finanța lucrările.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Constanța urmează să aibă o centrală modernă. Investiția se ridică la peste 145 de milioane de euro

Constanța urmează să aibă o centrală modernă, care va asigura apa caldă și încălzirea în oraș.

Îmbătrânirea populației ridică tot mai multe provocări economice și sociale. Raportul dintre pensionari și salariați: 8 la 10

Pensia media în România a crescut în 2024 cu peste 20 de procente față de anul precendent și depășește pragul de 2.500 de lei.

Lipsa personalului din sistemul de sănătate afectează serviciile de ambulanță. Pacienții sunt nevoiți să aștepte ore întregi

Lipsa de personal din sistemul de sănătate afectează și serviciile de ambulanță. Pentru că nu sunt suficienți medici, sunt cazuri în care pacienții așteaptă și trei ore, până când ajunge la ei un echipaj.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.