Restaurantele din țară, obligate să afișeze în meniu și valorile nutriționale ale produselor. Când intră ordinul în vigoare

×
Publicitate

Din decembrie, toate restaurantele din țară vor fi obligate să afișeze în meniu, alături de ingredientele fiecărui preparat, și cantitatea lor, dar și valorile nutriționale, precum nivelul de zahăr, aditivi și grăsimi.  

Regula se aplică și pentru livrările la domiciliu, unde toate informațiile trebuie afișate pe site-ul de unde clientul comandă. Decizia, luată de Autoritatea Națională de Protecție a Consumatorului, este contestată de patronii de restaurante, care spun că este greu de aplicat și este costisitoare.

Restaurantele vor fi obligate să afișeze, la vedere, ingredientele folosite la fiecare preparat în parte, numai în cazul în care cantitatea lor depășește 20 de grame, dar și informații despre declarația nutrițională a fiecărui produs în parte, care include valoarea energetică, adică numărul de calorii și cantitatea de zahăr, sare, grăsimi, acizii grași nesaturați, dar mai ales aditivii utilizați. 

Informațiile legate de ingredientele, cantități și alte specificații ar putea fi afișate chiar în meniu, sub denumirea preparatului. Iar în cazul livrărilor la domiciliu, aceleași informații ar putea apărea pe site-ul de unde se face comanda, la fel, în descrierea fiecărui produs în parte, așa încât clienții să vadă aceste informații înainte de livrare.

Ordinul dat de Autoritatea pentru protecția consumatorului intră în vigoare de pe 20 de decembrie. Până atunci, restaurantele, inclusiv fast-foodurile, au timp să își pregatească etichetarea. Cei care nu respectă aceste reguli s-ar putea trezi cu activitatea suspendată.

Mulți dintre patronii de restaurante, încurcați de decizie

Costel Stanciu, președintele asociației PRO Consumatori: „Beneficii ar fi pentru consumatorii care sunt interesați de anumite lucruri ce țin de menținerea greutății corporale, și atunci au nevoie să știe aspecte ce țin de valoarea energetică a produsului, sau de beneficii pentru cei care au anumite afecțiuni medicale și vor să știe dacă în preparat sunt grăsimi saturate, sau care ar fi cantitatea de carbohidrați”.

Reprezentanții industriei ospitalității spun, însă, că majoritatea patronilor de restaurante sunt mai mult încurcați de decizie. Pentru că înseamnă costuri uriașe, care vin din schimbarea și actualizarea meniurilor, dar și din estimarea valorilor nutriționale.

Ștefan Bercea, președintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism: „Mai greu ar fi să scoate zahărul și acizii grași, care se pot evidenția doar prin analize de laborator, care, pe noi, ne vor termina, pentru ca sunt foarte scumpe. În plus, că nu sunt destul de multe laboratoare care să le facă. Pentru o rețetă, ar fi în jur de 2.000 de lei analiza. La 100 de preparate din listă, la ce sumă s-ar ajunge?”

În același timp, există discuții și despre etichetarea „nutriscore”. Sunt nutriționiști care spun că această etichetare a alimentelor pe culori i-ar putea induce în eroare pe consumatori, crezând că produsele din categoria roșie, de exemplu, sunt nesănătoase. Însă, acestea trebuie doar consumate moderat, din pricina cantității mai mari de zahăr și de grăsimi conținute.

Articol recomandat de sport.ro
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
Citește și...
Descoperire în casa unui bărbat din Oituz: o armă de vânătoare şi 12 cartuşe, toate construite artizanal

Poliţiştii din Bacău au găsit în casa unui bărbat din Oituz o armă de vânătoare şi 12 cartuşe. Toate erau confecţionate artizanal.

O bucată din Turnul Eiffel, scoasă la licitație: cât costă fragmentul istoric din celebra scară originală

Ofertă irezistibilă pentru colecționari. O bucată din Turnul Eiffel va fi scoasă la licitație.

Cum se vopsesc ouăle de Paște ca odinioară: lecția tradiției transmisă între generații într-un sat din Galați

Într-un sat din județul Galați, gospodinele nu se abat de la tradiție și vopsesc ouăle de Paște doar cu plantele care cresc în jurul casei. 

Recomandări
Trump analizează retragerea trupelor americane din țări NATO care nu au ajutat Washingtonul în războiul cu Iran

Administraţia Trump intenţionează să sancţioneze anumite state membre NATO cărora le reproşează faptul că nu au ajutat Statele Unite în Războiul din Iran, potrivit unor ofciali din cadrul administraţiei, scrie WSJ.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu a stat în permanență lângă sicriul tatălui

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.