Reprezentanții brutăriei din Ditrău au depus plângere la Poliție. Ce spun autoritățile

62107348
Agerpres

Reprezentanţii brutăriei din Ditrău unde sunt angajaţi doi cetăţeni din Sri Lanka au depus o plângere la Poliţie.

Plângerea este făcută pentru ameninţare, incitare la ură sau discriminare, tulburarea ordinii publice, precum şi privind infracţiuni legate de interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. Plângerea va fi conexată dosarului deschis deja de Poliţia Harghita în urma scandalului de la Ditrău.

Poliţia Judeţeană Harghita a anunţat, marţi, că la Poliţia Municipiului Gheorgheni a fost înregistrată o plângere, trimisă prin avocat de reprezentanţii unei societăţi comerciale din comuna Ditrău, referitoare la săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, incitare la ură sau discriminare, tulburarea ordinii publice, precum şi la infracţiuni prevăzute de O.U.G. 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.

"Plângerea va fi conexată dosarului penal iniţiat deja la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, înregistrat din oficiu, in rem, faţă de infracţiunea de incitare la ură sau discriminare"
, arată sursa citată.

În cauză se fac verificări, activităţi specifice de cercetare şi investigaţie, la finalizare urmând să fie propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.
IPJ Harghita a deschis dosar de cercetare penală pentru incitare la ură şi discriminare, în scandalul de la Ditrău, judeţul Harghita, unde localnicii refuză să accepte doi cetăţeni din Sri Lanka.

Sâmbătă, aproximativ trei sute de persoane au participat la o întâlnire cu primarul, spunându-şi nemulţumirile. Unii au explicat că nu este vorba despre discriminare, reproşurile lor fiind îndreptate mai mult spre patronul brutăriei, decât spre cei doi străini, transmite News.ro.

Patronul a transmis o scrisoare în care a explicat că va retrage din producţie cei doi străini şi a cerut scuze localnicilor.

Controlul declanşat de ITM la brutăria din Ditrău a relevat că cei doi bărbaţi sunt angajaţi legal. Au fost aplicate amenzi vizând securitatea muncii, în legătură cu modul de împământare a unor utilaje, însă verificările continuă, a declarat la Digi 24 Tudor Polak, secretar de stat în Ministerul Muncii. Controalele au fost declanşate după ce, la o adunare publică de protest faţă de prezenţa celor doi cetăţeni străini, mai mulţi localnici au acuzat condiţiile de lucru din brutărie.

„În urma controlului de ieri au fost constatate patru încălcări ale legislaţiei în vigoare, pentru care au fost dispuse măsuri tehnice de remediere. Pentru încălcările respective au fost dispuse trei avertismente şi o amendă în valoare de 10.000 de lei, aceasta fiind aplicată pentru încălcări de electrosecuritate, respectiv împământarea unor echipamente fiind neconformă. Pentru evitarea unor pericole viitoare s-a dispus sistarea a trei echipamente până la remedierea problemelor”, a precizat secretarul de stat, potrivit News.ro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62107830
Accident grav la Albița, în Vaslui. A fost activat planul roșu de intervenție

Un accident grav a avut loc, marți, în localitatea Albița, județul Vaslui, autoritățile declanșând planul roșu de intervenție.

62107816
Cursuri suspendate din cauza gripei. Mii de elevi afectați în toată țara

140 de copii suspecţi de gripă în Sibiu. Cursuri au fost suspendate într-o clasă la Colegiul Naţional Pedagogic.

62107831
Operațiune de amploare. Turiști, blocați cu mașinile în Bucegi după ce s-au abătut de la drum

Atenție la avertizările de vreme rea când plecați la drum. Șase turiști au rămas blocați cu mașinile, în munții Bucegi, în județul Dâmbovița.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.