Regulile pentru pescari se modifică din nou, după ce primul ordin a generat controverse

×
Publicitate

Ministerul Agriculturii a pregătit un nou ordin privind practicarea pescuitului recreativ în condiţii de siguranţă şi de limitare a efectelor pandemiei de COVID-19.

Ministerul va modifica ordinul emis cu câteva zile în urmă şi ale cărui prevederi au generat controverse. Conform anunţului făcut joi de ministrul Agriculturii Adrian Oros, au fost eliminate obligativitatea ca administratorii locurilor de pescuit să impună interzicerea socializării, precum şi obligativitatea purtării măştii.

Este vorba de un ordin comun al Ministerului Agriculturii şi cel al Sănătăţii, care impune nişte reguli şi rigori pentru a limita răspândirea pandemiei.

”Pentru că s-au strecurat în vechea formă a Ordinului - pentru că azi discutăm de un alt ordin care a plecat de la minister spre avizare la Ministerul Sănătăţii - am reformulat şi am scos câteva dintre articolele vechiului ordin, şi anume: s-a scos obligativitatea ca administratorii să impună interzicea socializării. Apoi, administratorii vor permite prezenţa vizitatorilor prin perimetrul locului de pescuit. De asemenea, din obligaţiile pescarilor recreativi, s-au scos acele articole care se refereau la evitarea socializării cu alţi pescari, purtarea măştilor până la momentul accesului în perimetrul locului de pescuit şi a rămas ca pescarii să aibă obligativitatea de a lăsa perimetrul de pescuit curat şi să respecte cu stricteţe regulamentul amenajării piscicole, urmând ca cei care gestionează amenajările piscicole să-şi stabilească prin regulament care sunt regulile în interior”, a anunţat joi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în cadrul unei conferinţe de presă, conform news.ro.

De asemenea, s-a eliminat păstrarea distanţei de minimum 1,5 metri între pescarii recreativi şi evitarea oricărei forme de socializare cu alţi pescari reacreativi participanţi în aceeşi zonă de pescuit.

”Aceasta este forma în care a plecat azi dimineaţă spre Ministerul Sănătăţii, unde sper ca cei de acolo să avizeze modificările pe care noi le-am făcut la acest ordin privind regulamentul de practicare a pescuitului reacreativ”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Ordinul a fost făcut cu consultarea administratorilor amenajărilor piscicole, afirmă ministrul.

Conform ordinului publicat marţi în Monitorul Oficial, la intrarea pe baltă pescarilor urma să li se măsoare temperatura şi să primească măşti. De asemenea, nu au voie mai mult de doi pescari pe acelaşi stand, cu distanţă de cel puţin 2 metri între ei. Pescarii nu au voie să facă grătar şi nici să consusme alcool. Pescarii trebuie de asemenea ”să evite să socializeze".

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Cât timp vom mai purta masca de protecție. Ce spune ministrul Sănătății

După o perioadă cu cifre optimiste, joi, numărul cazurilor noi de coronavirus a trecut de 200 i este cel mai mare din ultimele 10 zile. Ar putea fi o consecinţă a relaxării măsurilor ori o echilibrare a raportărilor zilnice, spun specialiştii.

Clujul se pregătește să redevină capitala filmului. Ce au anunțat organizatorii TIFF

Clujul se pregătește să redevină capitala filmului.

Biserica Ortodoxă, reacție vehementă împotriva yoga: ”Este înhămare, absolut incompatibilă cu credința”

Yoga, o practica îmbrățișată de mulți europeni, agită spiritele. Biserica Ortodoxă Română afirmă că yoga îl exclude pe Dumnezeu.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Marele Canion” al României. Cum s-a format Râpa Roșie din Alba și ce pericole ascunde

Râpa Roșie din Sebeș este minunea naturală a Transilvaniei și i se mai spune și „marele Canion al României”. Această formațiune geologică spectaculoasă îi impresionează pe turiștii români și străini prin culoarea ei și aspectul de amfiteatru natural.