Reglare de conturi violentă în Timiș: Bărbat bătut cu bâtele de o familie. Totul a fost filmat

×
Publicitate

Atac sângeros într-o comună din Timiş. Un bărbat a fost bătut cu sălbăticie de patru indivizi, până când a căzut la pământ. Agresorii au fost reținuți, iar anchetatorii încearcă să afle de ce l-au înconjurat și l-au lovit fără milă.

Atenţie, urmează detalii și imagini care vă pot afecta emoţional!

O cameră de supraveghere a surprins atacul violent. Victima, un bărbat de 32 de ani, opreşte într-o parcare. În spate vin imediat două maşini, în care se aflau agresorii. Victima merge spre ei şi încep să se certe - este continuarea unui scandal început anterior. Apoi unul dintre ei îl loveşte pe bărbat, iar acesta cade pe asfalt. Se ridică, totuși, ia ceva din maşină şi merge spre agresori. Dar tânărul este lovit din toate părţile. In timp ce bătăușii au fugit, el a fost gasit de o femeie care locuieşte în zonă și care a sunat la 112.

Ramona Gîdea, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara: „Pacientul este stabil, este bine, se externează la cerere astăzi. A fost internat în unitatea noastră, la secția de chirugie generală cu policontuzii, cu escoriații și plăgi minore.”

Între timp, poliţiştii i-au identificat pe bătăuşi. Cei patru au vârste cuprinse între 17 și 43 de ani şi sunt toţi rude.

Andreia Jerdea, purtător de cuvânt IPJ Timiș: „Bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, aceștia fiind introduși în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă.”

Claudiu Mihălceanu, primar Giarmata: „Autoritățile competente sper să intre pe fir și sp rezolve acest caz, pentru că modul cum a fost bătut acest domn ne sperie și nu vrem să avem astfel de situații repetitive în comuna noastră.”

Dosarul este pe masa magistraţilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Anchetatorii încearcă să afle de ce suspecții l-au bătut pe tânăr cu sălbăticie. La audieri, aceștia nu au spus nimic concret.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62359626
Bătaie cu lopeți și bâte în plină stradă, în centrul Constanței. A fost nevoie de intervenția trupelor speciale

Incident violent la Constanța. Mai mulți indivizi s-au bătut miercuri noapte în zona Casei de Cultură și a fost nevoie de intervenția luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a jandarmilor pentru a-i calma.  

62359608
Se ieftinesc 8 alimente de bază, dar nu se știe cu cât. În Franța, un retailer aflat și în România ieftinește 500 de produse

Marile magazine din România vor ieftini temporar alimentele de bază, fără a preciza deocamdată cu cât vor reduce prețurile. În comparație, retailerul Carrefour, prezent și în România, a ieftinit produsele de bază, nu doar alimentare, cu 10%.  

62359636
Site-urile știrileprotv.ro și sport.ro au ocupat primul loc în digitalul din România

Zi de zi, site-urile din portofoliul PRO TV aduc cele mai importante informații cititorilor, oferindu-le acestora resurse obiective și de interes în fiecare moment.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.