Referendumul lui Nicușor Dan, în linie dreaptă. BEC a stabilit condițiile în care va fi organizat

62497744
Shutterstock

BEC a stabilit în ce condiții se va vota la referendumul cerut de Nicușor Dan. Astfel, bucureștenii vor vota în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, pe buletine de vot separate la cele două scrutinuri.

Potrivit hotărârii adoptate, operaţiunile necesare organizării şi desfăşurării referendumului local sunt îndeplinite de birourile electorale constituite la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, iar procedura de votare se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale privind aceste alegeri.

Alegătorii din localităţile unde sunt convocate respectivele referendumuri locale votează în aceleaşi secţii de votare organizate la alegerile pentru Preşedintele României, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea "VOTAT", pe buletine de vot separate.

Totodată, alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutinuri, prezenţa acestora la vot urmând a fi consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.

Primarii urmează să asigure urne de vot distincte pentru alegerile pentru Preşedintele României şi pentru fiecare buletin de vot aferent referendumului local şi se va folosi o singură urnă specială pentru toate tipurile de alegeri şi consultări.

De asemenea, în hotărâre se mai arată că alegătorul care optează să îşi exercite dreptul de vot la referendumul local şi îndeplineşte condiţiile legale pentru a vota va primi, în mod obligatoriu, toate buletinele de vot aferente întrebărilor care fac obiectul referendumului, câte un exemplar din fiecare.

La referendumul local organizat la aceeaşi dată cu un tur de scrutin al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 îşi pot exercita dreptul de vot alegătorii cu cetăţenie română care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială în care respectivul scrutin este organizat, indiferent de vechimea domiciliului sau a reşedinţei.

Alegătorul votează numai la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă. Îi este interzis alegătorului cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti să îşi exercite dreptul de vot la o altă secţie de votare decât cea la care este arondat conform domiciliului sau reşedinţei.

Hotărârea mai prevede că observatorii şi reprezentanţii mass-media acreditaţi la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 au dreptul să observe şi operaţiunile specifice referendumului local.

Campania pentru un referendum local organizat la aceeaşi dată cu primul tur de scrutin al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 începe la data aducerii la cunoştinţă publică a datei referendumului şi se încheie la data de 23 noiembrie 2024, ora 07,00, a mai stabilit BEC. Totodată, în cazul referendumului local organizat la aceeaşi dată cu al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru alegerile prezidenţiale, campania începe la data aducerii la cunoştinţă publică a datei referendumului şi se încheie la data de 7 decembrie 2024, ora 07,00. Este interzisă continuarea campaniei pentru referendumul local după aceste termene.

"După încheierea campaniei pentru referendumul local, continuarea propagandei electorale care se referă exclusiv şi neechivoc la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024 nu constituie continuare a campaniei la referendumul local. În perioada cuprinsă între momentul încheierii campaniei şi până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen şi participanţii la acestea nu pot derula acţiuni de propagandă electorală. Este interzisă acordarea sau formularea promisiunii de acordare a unor beneficii şi recompense de orice fel pentru participarea la referendumul local", se mai arată în hotărâre.

Rezultatele referendumurilor locale organizate la aceeaşi dată cu un tur de scrutin al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 se vor centraliza la biroul electoral judeţean ierarhic superior secţiilor de votare din localitatea în care se organizează referendumul local, respectiv la birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în cazul în care referendumul local este organizat la nivelul municipiului Bucureşti, prin intermediul Sistemului informatic de centralizare a proceselor verbale, urmând ca Biroul Electoral Central să totalizeze rezultatul la nivelul municipiului Bucureşti.

Conform hotărârii, cheltuielile cu hârtia folosită şi cu imprimarea buletinelor de vot şi a tipizatelor proceselor verbale, cu transportul hârtiei, cu distribuirea buletinelor de vot şi a tipizatelor proceselor verbale, cu realizarea, distribuirea şi/sau difuzarea de publicaţii, ghiduri, broşuri şi/sau pliante specifice în materie electorală, cu preluarea şi ambalarea materialelor necesare votării, cu dotarea logistică a secţiilor de votare, arhivarea materialelor rezultate din procesul electoral, precum şi alte categorii de cheltuieli pentru pregătirea şi desfăşurarea referendumurilor locale, convocate la aceeaşi dată cu un tur de scrutin al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024, vor fi suportate de la bugetul local al localităţilor în care sunt organizate referendumurilor locale.

Totodată, consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, adoptă, în cel mult 24 de ore de la convocarea referendumului local, măsuri pentru asigurarea fondurilor necesare derulării referendumului respectiv.

"Autorităţile administraţiei publice locale care au iniţiat referendumuri locale convocate la aceeaşi dată cu un tur de scrutin al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 vor întocmi angajamente legale cu Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale pentru asigurarea hârtiei necesare imprimării buletinelor de vot, respectiv cu Regia Autonomă Monitorul Oficial, în vederea asigurării imprimării buletinelor de vot", se mai arată în hotărârea BEC.

Condiţiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la fiecare referendum sunt aprobate prin hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente. În cel mult 5 zile de la adoptarea hotărârii, Regia Autonomă Monitorul Oficial prezintă Biroului Electoral Central machetele buletinelor de vot.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Reacția lui Nelu Tătaru după ce ICCJ a decis că va rămâne sub control judiciar. Planul de „avarie” al fostului ministru

Plasat sub control judiciar după ce procurorii l-au acuzat de luare de mită, fostul ministru al Sănătății le-a cerut astăzi judecătorilor de la Instanța Supremă să-i anuleze măsura preventivă

Șoferul care a produs accidentul cu 5 morți în Suceava ar fi vrut să se sinucidă și să își omoare și copiii. Detalii șocante

Apar informații șocante în ancheta accidentului înfiorător de sâmbătă, din Suceava, în care cinci persoane au murit.

Răsturnare de situație în Arad. Cine ar fi, de fapt, în spatele incendierii celor 4 mașini

Individul care a incendiat patru mașini săptămâna trecută, la Arad, a fost prins. Anchetatorii au descoperit că cel care a dat foc autoturismelor a fost pus de un alt bărbat, aflat la audieri.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.