Redeschiderea restaurantelor, cinematografelor şi teatrelor, dezbătută miercuri de CNSU

62143940

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) se reuneşte miercuri pentru a dezbate ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale.

De asemenea, vor fi discutate şi măsurile referitoare la redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi restaurantelor, potrivit Agerpres.

Anunţul a fost făcut marţi de premierul Ludovic Orban în cadrul unei vizite pe care a efectuat-o în judeţul Dâmboviţa.

El a precizat că vor fi dezbătute mai multe subiecte: completarea hotărârii de guvern privind starea de alertă, pentru a introduce anumite reguli de desfăşurare a campaniei şi baza pentru ordinul comun al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente cu regulile sanitare de desfăşurare a campaniei şi de desfăşurare a zilei votului; reluarea activităţii în teatre, cinematografe; reluarea activităţii în restaurante din spaţii închise.

Referitor la restaurante, premierul a arătat că există o propunere ca activitatea acestora să nu fie încă redeschisă în zonele unde există un nivel de răspândire a virusului peste un anumit număr de cazuri în ultimele 14 zile.

"Mâine vom avea o întâlnire la ora 15:00 şi cu reprezentanţii industriei ospitalităţii, care a fost solicitată de cele 4 organizaţii profesionale din domeniu. Vom ţine cont şi de punctul lor de vedere, astfel încât să luăm o decizie care, pe de-o parte, să permită reluarea unor activităţi importante din viaţa culturală, reluarea activităţilor economice în spaţii închise de tip restaurant, dar, pe de altă parte, să şi reducem la maxim riscul de răspândire a virusului", a explicat Orban.

Orban sugerează data de 1 septembrie pentru deschiderea restaurantelor

 

Premierul Orban a anunțat luni seară că restaurantele ar putea fi deschise de la 1 septembrie, o decizie urmând a fi luată în decursul acestei săptămâni.

„Dezbatem în cursul acestei săptămâni. Am solicitat punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi alţi specialişti să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări. Intenţia mea este ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie. Cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, de exemplu, să poată să servească masa pe terasă", a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Șeful Guvernului a adăugat că va avea în această săptămână o întâlnire cu reprezentanţii din industria HoReCa pentru a discuta aspecte despre subiect, iar în cursul acestei săptămâni va trebui luată o decizie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62144288
Viața de lux a proxeneților din Iași. Au făcut o avere din exploatarea tinerelor în UK
Cinci persoane au fost aduse la audieri în urma a patru percheziţii domiciliare făcute, în cursul zilei de marţi, în judeţul Iaşi, de procurorii DIICOT, şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate.
62097954
Salariații care vor avea parte de o zi liberă în plus. Ce sărbătoresc pe 16 februarie
Angajații din sectorul feroviar vor beneficia de o zi liberă suplimentar față de restul salariaților din România, conform unui proiect legislativ ce a fost adoptat marți de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională.
62144246
Val de accidente în Dâmbovița, după o furtună. Șoferii implicați au făcut aceeași greșeală
Judeţul Dâmboviţa s-a aflat marți sub cod portocaliu de ploi şi deşi afară au fost precipitaţii abundente, pe şosele unii şoferi au apăsat prea tare pedala de acceleraţie.