Reacția președintelui Serbiei la scandalul de spionaj în care este implicată NIS Petrol în România

×
Publicitate

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a comentat scandalul în care este implicată compania sârbă NIS Petrol în România, afirmând că ceea ce s-a întâmplat este un lucru rău pentru Serbia, conform Euronews Serbia, citat de News.ro.

Vucic că evenimentul nu are nicio legătură cu lupta pentru energie, ci cu caz de spionaj politic.

Patru angajaţi ai NIS Petrol din Timişoara şi Bucureşti sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că au transmis date nedestinate publicităţii privind fondul de resurse din România către firma din acelaşi consorţiu din Serbia. Aceştia sunt cercetaţi pentru divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi transfer neautorizat de date informatice.

„Va apărea acum peste tot în mass-media europeană şi mondială, NIS este din Belgrad”, a spus el.

Preşedintele sârb nu a exclus însă deloc posibilitatea unei vinovăţii a companiei.

„În acelaşi timp, nu exclud deloc posibilitatea unei vinovăţii reale a NIS, dar nu ştiu care este cazul şi nici nu m-am ocupat de el. Este important să subliniem că nu există cetăţeni sârbi, nu are nicio legătură cu noi. Este vorba în majoritate de ruşi, dar vom cere mai multe informaţii de la Poliţia română. Aceştia acuză una dintre filialele NIS de scurgere de date sau aşa ceva”, a spus el.

De asemenea, compania NIS Petrol a transmis pentru Euronews Serbia, că principiul de bază al companiei este respectarea strictă a reglementărilor legale aplicabile.

Cine sunt cei patru angajați audiați de DIICOT

În urma perchezițiilor făcute de procurorii DIICOT la sediile companiei NIS Petrol România, doar patru dintre angajați și-au păstrat statutul de martori.

După mai multe ore de audieri, procurorii DIICOT au început urmărirea penală împotriva a patru angajați ai Nis Petrol. Sunt patru cetățeni născuți în Moldova, dar care locuiesc în România. Și susțin surse apropiate de anchetă, sunt membri ai staff-ului de conducere și de execuție al companiei controlate de Federația Rusă.

Cei patru suspecți, responsabili de rețelele IT ale companiei, dar și de securitatea acestora, sunt deocamdată liberi și fără restricții.

Sunt, însă, învinuiți de divulgare de informații "secret de serviciu" sau nepublice, dar și de transfer de date neautorizat. Ar fi trimis la Belgrad prin canale electronice informații despre rezervele României. Potrivit Legii Petrolului, toate datele obținute din prospecțiuni sunt în proprietatea statului român și trebuie raportate la Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Potrivit datelor oficiale, NIS Petrol a concesionat în România, pentru 15 sau 25 de ani, șase perimetre, toate în vestul țării, foarte aproape de rafinăriile Gazprom din Serbia.

„Compania a cooperat şi va coopera pe deplin cu toate autorităţile competente pentru a clarifica toate aspectele legate de activităţile companiei şi ale angajaţilor săi din România”, a precizat NIS.

Compania NIS Petrol România ar putea fi amendată cu până la 100.000 de lei pentru încălcarea Legii Petrolului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62259982
Surpriză pentru un locatar care a pierdut un teanc de bani pe scară, în Cluj. Ce a făcut cel care i-a găsit. FOTO

Un locatar al unui bloc din Cluj a găsit bani în scară și nu și-a însușit suma.

62103005
ANAF vrea să scoată la concurs anul următor 1.490 de posturi vacante

ANAF vrea să scoată la concurs anul următor toate cele 1.490 de posturi vacante, a declarat pentru Profit.ro preşedintele instituţiei, Lucian Heiuş, scrie News.ro. 

62292778
S-a instalat iarna pe Tansalpina. A nins toată noaptea, după ce în weekend turiștii s-au bucurat de vremea însorită

Pe Transalpina, la peste 2000 de metri altitudine, iarna pare să se fi instalat din plin, după ce a nins luni noaptea.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.