Reacția Casei Albe la decesul Reginei Elisabeta a II-a: „Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familie”

62285338
IMAGO

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat joi, după moartea Reginei Elisabeta a II-a, că "gândurile" preşedintelui american se îndreaptă către familia reginei Elisabeta a II-a, precum şi către "poporul Regatului Unit".

„Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familia reginei (...) şi către poporul Regatului Unit', a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Joe Biden pentru jurnalişti, potrivit Agerpres.

La scurt timp după anunţul decesului reginei britanice, Casa Alba a anunţat anularea unui discurs care urma să fie susţinut joi de Joe Biden cu privire la o campanie de vaccinare împotriva COVID-19.

Karine Jean-Pierre a subliniat că preşedintele american s-a întâlnit ultima oară cu regina Elisabeta a II-a în iunie 2021, cu ocazia unui summit G7 din Marea Britanie.

Atunci, regina l-a primit pe Joe Biden şi pe soţia sa, Jill Biden, la Castelul Windsor.

Nu mai puţin de 14 preşedinţi americani s-au succedat în cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabetei a II-a, care au început când Harry Truman se afla la Casa Albă.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62183850
Mesajul transmis de Casa Regală a României, după decesul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Familia Regală şi-a exprimat, joi, "marea durere" la vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
62285336
Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Site-ul web al familiei regale britanice, „dezactivat temporar”
Pagina web oficială a familiei regale britanice a fost „dezactivată temporar” ca urmare a încetării din viaţă, joi, a reginei Elisabeta a II-a, la reşedinţa sa din castelul Balmoral, în Scoţia, la vârsta de 96 de ani.
62244218
Mesajul transmis de Klaus Iohannis, după moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Klaus Iohannis, președintele României, a transmis, joi seară, condoleanţe după decesul Reginei Elisabeta a II-a.