Reacția BOR după ce Dragnea s-a enervat din cauza acuzațiilor bisericii privind eșecul referendumului

×
Publicitate

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a reacţionat după declaraţiile lui Liviu Dragnea.

El spune că Biserica Ortodoxă nu l-ar fi acuzat în vreun fel sau altul pe liderul PSD, în legătură cu eşecul referendumului privind familia.

Bănescu a precizat că această consultare populară a fost asociată în mod fals cu spectrul politic, ceea ce ar fi dus la o participare slabă.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a enervat miercuri, după ce a fost rugat de jurnaliști să comenteze poziţia Bisericii Ortodoxe Române, conform căreia eşecul referendumului pentru familie constă în politizarea acestuia.

El a spus că se abţine “cu foarte mare greutate” să comenteze poziţia BOR.

“Am văzut asta. Eu sunt om creştin ortodox şi sunt un om religios, nu practicant. Sunt un om religios şi foarte respectuos. Cu foarte mare greutate mă abţin să dau răspuns la acele ziceri. Cu foarte mare greutate şi doar din respect”, a spus Dragnea la Parlament.

Reacția sa vine după ce purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat pentru RFI că eşecul referendumului pentru modificarea Constituţiei are ca explicaţie politizarea evenimentului, dar şi din cauza asocierii referendumului cu Liviu Dragnea şi a neclarităţii întrebării.

“Biserica româna a primit cu mâhnire rezultatul referendumului. Nu este, însă, o înfrângere a Bisericii. (...) Sunt multe cauze pentru neîntrunirea cvorumului: politizarea evenimentului, asocierea referendumului cu Liviu Dragnea, neclaritatea întrebării puse în cadrul referendumului’, a afirmat, potrivit Agerpres, Vasile Bănescu.

El a subliniat faptul că neîntrunirea cvorumului nu este înfrângerea Bisericii.

La referendumul pentru redefinirea familiei s-au prezentat la urne 3.857.308 de alegători, reprezentând 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste.

Voturi valabil exprimate la răspunsul ‘DA’ au fost 3.531.732, reprezentând 91,56% din numărul participanţilor, voturi valabil exprimate la răspunsul ‘NU’ - 249.412, adică 6,47%, iar voturi nule - 76.111, respectiv 1,97%.

Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul naţional să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
61992100
16 tineri învață să salveze vieți, alături de pompierii din Maramureș
Zeci de tineri voluntari din Maramureş învaţă să salveze vieţi. Ei participa la cursuri gratuite ţinute de pompieri şi vor să fie mereu pregătiţi să acorde primul ajutor în caz de primejdie.
61992099
Ce voiau să facă 4 hoți cu 70 de coroane mortuare furate dintr-un cimitir din Galați
În ţara în care se fură orice, o gașcă de hoţi din Galaţi i-a uimit până şi pe poliţiştii locali. Agenţii i-au prins în flagrant pe 4 indivizi, 2 bărbaţi şi 2 femei, în timp ce furau flori şi coroane mortuare dintr-un cimitir de la periferia oraşului.
61992096
Reacția unui bărbat, după ce a aflat că fiul său a încercat să violeze două minore
Un tânăr de 17 ani din judeţul Bacău, este cercetat pentru două tentative de viol asupra unor copile de 14 ani, una dintre fete fiind chiar sora suspectului.