Reacția ANAF la informațiile privind verificarea transferurilor de bani între rude și impozitul de 70%

62429616

Sumele de bani transferate între rude se încadrează în categoria veniturilor neimpozabile, transmite ANAF.

În cazul banilor încasaţi ca urmare a evenimentelor familiale (nunţi/botezuri), situaţia este aceeaşi, dacă nu există obligaţia declarativă din partea contribuabilului, la fel şi pentru sursele de fonduri de natura darurilor primite cu ocazia acestor evenimente.

Precizările vin după ce, marţi, în mass-media au apărut informaţii conform cărora Fiscul verifică sumele de bani trimise între rude, după care va aplica un impozit de 70%.

"La art. 61 şi art. 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute categoriile de venituri impozabile, cât şi cele neimpozabile. "Transferurile/sumele date/încasate de la rude" se subscriu operaţiunilor de donaţie/dar manual şi se încadrează în categoria veniturilor neimpozabile sau în funcţie de împrejurările fiecărei situaţii de fapt, pot îmbrăca forma unor datorii, ceea ce reprezintă surse neimpozabile. În ceea ce priveşte sumele încasate ca urmare a evenimentelor familiale (nunţi/botezuri), pentru care nu există obligaţia declarativă din partea contribuabilului, sursele de fonduri de natura darurilor primite cu ocazia acestor evenimente reprezintă de asemenea venituri neimpozabile", menţionează instituţia.

Potrivit Fiscului, în cadrul procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale, organele fiscale examinează înscrisurile sau informaţiile despre activitatea persoanei fizice verificate, referitoare la intrările şi ieşirile de fonduri şi la creşterea sau descreşterea elementelor patrimoniale pe perioada verificată, conform prevederilor legale din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

"Administrarea mijloacelor de probă este prevăzută la Capitolul V - Administrarea şi aprecierea probelor, Titlul III - Dispoziţii procedurale generale din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în problematica solicitată fiind aplicabile corespunzător prevederile de la art. 66 privind dreptul rudelor de a refuza furnizarea de dovezi. Potrivit art. 117 din acelaşi act normativ, astfel cu a fost modificat prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, orice venituri constatate de organele fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Astfel, cota de impozit de 70% nu se aplică surselor de fonduri identificate, astfel cum sunt prevăzute la art. 61 şi art. 62", subliniază sursa citată.

ANAF menţionează că, în cazul în care se constată că declaraţiile fiscale, documentele şi informaţiile prezentate în cadrul procedurii de verificare sunt incorecte, incomplete, false sau dacă persoana fizică verificată refuză, în cadrul acelaşi proceduri, prezentarea documentelor pentru verificare sau acestea nu sunt prezentate în termen legal sau persoana se sustrage prin orice alte mijloace de la verificare, organul fiscal central stabileşte baza de impozitare ajustată pentru impozitul pe venit şi emiterea deciziei de impunere, prevăzută la articolul 146 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62526934
O nouă șosea de mare viteză în România. Drumul care leagă două mari orașe este aproape gata | VIDEO

Stadiul lucrărilor pe şantierul Drumului Expres Brăila-Galaţi a ajuns la 90%, au anunțat Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi directorul CNAIR, Cristian Pistol.

62521414
Țara din UE care impune amenzi pentru lipsa etichetării conţinutului generat de AI

Guvernul Spaniei a aprobat marţi un proiect de lege care impune amenzi mari companiilor care folosesc conţinut generat de inteligenţă artificială fără a-l eticheta corespunzător.

62526922
Alertă meteo în toată România. Cod galben și portocaliu de vijelii și vânt | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare de instabilitate atmosferică, vijelii şi ploi torenţiale, valabilă de joi, 13 martie, ora 2.00 şi până sâmbătă, 15 martie, ora 18.00.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.