Răsturnare de situație. Anchetă după întâlnirea din miez de noapte dintre șeful Poliției Române și interlopi

×
Publicitate

Înmormântarea liderului clanului Duduianu s-a făcut la o oră stabilită de Poliția Română.

Informația a fost furnizată chiar de oficialii instituției care, după două săptămâni de speculații, au admis că șeful poliției s-a întâlnit, într-o biserică, noaptea, cu unul dintre liderii interlopilor.

"A fost o misiune oficială și legală" prin care au fost preîntâmpinate eventuale incidente violente, au mai adăugat șefii poliției.

"Normal ar fi fost ca întâlnirea să aibă loc la sediul poliției, la lumina zilei", a replicat însă un reprezentant al polițiștilor, care spune că astfel de întâlniri îi fac de râs.

Apariția acestor imagini, în urmă cu câteva zile, i-a determinat pe șefii poliției să declare public despre ce a fost vorba.

Speculații existau de două săptămâni. În filmare se vede cum șeful Poliției Române, însoțit de alți ofițeri de rang înalt, ajung la întâlnirea cu interlopii.

Întâlnirea a avut loc în preajma acestei biserici din cartierul Rahova, după miezul nopții.

A durat doar câteva minute, spun surse oficiale, timp în care șeful Poliției Romane i-ar fi spus ferm fratelui liderului decedat că înmormântarea va avea loc la 8 dimineața, nu după prânz, cum fusese inițial stabilit.

 

”A produs prejudicii de imagine grave”

 

Există însă voci care spun însă că șeful poliției s-ar fi ploconit în fața interlopului și ar fi negociat cu el modificarea, acuzație respinsă ferm de resonsabili.

Șeful statului a cerut miercuri seară lămuriri publice.

Klaus Iohannis: ”Cred că aceste chestiuni pot și trebuie explicate cel mai bine de cei în cauza și atunci se vor lămuri lucrurile și în spațiul public”.

Explicațiile au venit joi. Polițiștii susțin că existau informații conform cărora la înmormântarea interlopului Florin Mototolea zis Emi Pian puteau veni până la 3.000 de oameni.

Se temeau de incidente violente, dar și de o răspândire în masă a infecției cu coronavirus.

Bogdan Despescu, secretar de stat MAI: ”Modul în care s-a desfășurat acțiunea a fost asumat pentru a preveni incidente violente. Poliția Română nu a negociat nici aplicarea legii, ci s-au impus măsuri de natură să prevină producerea unor evenimente grave”.

Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române: ”Am făcut un demers absolut legal. Această abordare a situației a condus la un rezultat bun pentru că acum nu avem alte victime și nu am avut imagini care să fi făcut mult rău nu doar Poliției Române, ci și României”.

Politiei Romane i s-a făcut un rău imens, spun însă unii dintre reprezentanții polițiștilor.

Cosmin Andreica, sindicatul Europol: ”Gafa de a nu comunica 3 săptămâni este impardonabilă. A produs prejudicii de imagine grave, lăsând să se înțeleagă că e firesc și normal ca șeful poliției să se întâlnescă cu interlopii. De ce a fost nevoie să se întâlnească noaptea, nu ziua, la biroul poliției?”.

 

Anchetă internă pentru a se stabili cine a obținut imaginile

 

Neoficial, există răspunsuri și la aceste întrebări. Oamenii legii ar fi luat decizia să se întâlnească noaptea pentru că, spun ei, astfel nu le-ar fi dat timp interlopilor să se răzgândească și să revină la programul inițial.

Curios este faptul că a doua zi după întâlnire în zonă și-a făcut apariția un bărbat care a început să caute orice probă video cu întrunirea.

A găsit imagini, s-a recomandat ca fiind polițist și a pus mâna pe ele.

În acest caz a fost deschisă o anchetă internă care va stabili cine a cerut imaginile și care a fost scopul demersului.

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Un tânăr din Botoșani și-a dat iubita în judecată pentru că l-a părăsit înainte de nuntă

Un tânăr din Botoșani și-a dat iubita în judecată după ce aceasta a rupt logodna cu el și îi cere acum verigheta înapoi, dar și banii pe care i-ar fi cheltuit cu ea, plus daune morale.

Branduri de top pleacă din România. Și-au închis magazinele și vând doar online

Companii internaționale de renume au renunțat la magazinele fizice din România. Este și cazul unui cunoscut brand de origine britanică intrat în faliment la scurt timp după încetarea stării de urgență.

Vești bune pentru șoferi: polița RCA va putea fi prezentată poliției și în format electronic

Șoferii nu vor mai fi obligați să prezinte asigurarea RCA pe hârtie la un control în trafic. Ei vor avea dreptul să aibă această poliță în format electronic, pe telefon. În același timp, polițiștii o pot căuta într-o bază de date.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.